«Îl aştept să-i viziteze»
“Eu am mai spus- o. Îl aştept să vină când vrea să-şi vadă copiii. Dar nu numai că nu a venit, dar nu a dat nici măcar un telefon să întrebe de ei, de sănătatea lor. În 17 zile nu s-a interesat o dată de ei, să afle şi el cum se simt, ce mănâncă…”, ne-a dezvăluit Bahmu.
Maximus: «Ce faci, Prigoană?»
Imediat după ce misiunea oamenilor trimişi de Silviu Prigoană să-i pună lucrurile la poartă Adrianei Bahmuţeanu a fost încheiată, şoferul dubei a pus mâna pe telefon şi i-a raportat cum stau lucrurile. Pe fază, micuţul Maximus a luat mobilul din mâna bărbatului şi şi-a chestionat scurt tatăl, aflat la capătul celălalt al firului: “Ce faci, Prigoană?”. “Bine”, ar fi fost răspunsul politicianului, iar câteva secunde mai târziu, scurta convorbire tată-fiu era deja încheiată…
A început ancheta socială
Ziua de ieri a fost una aglomerată pentru Adriana Bahmuţeanu şi copiii ei. În vila cu cinci camere pe care a închiriat- o în oraşul Pantelimon, Ilfov, au venit, pe rând, inspectori de la Protecţia Copilului şi de la Autoritatea Tutelară pentru a vedea cum Bahmu îşi creşte şi îngrijeşte micuţii. “Au văzut în ce condiţii stau, s-au uitat prin toate camerele şi mi-au pus multe întrebări. Acum, aştept răspunsurile lor”, ne-a spus, în exclusivitate, vedeta de televiziune, imediat după plecarea echipelor de control.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!