“26.03.2020

L-am adus pe lume pe cel mai bun, pufos și dorit copil.

De ziua soțului i-am făcut cea mai mare bucurie. În urmă cu 10 ani mergeam la primărie să declarăm căsătorie, iar pentru noi, de acum încolo, această zi va avea triplă semnificație.

Cel mai nou membru al familiei, Radu-Teodor, al cărui nume simbolizează Bucurie – Darul lui Dumnezeu, s-a născut sănătos și voios. 3,620 kg, 52 cm. Familia plânge întruna de fericire când facem video call-uri, dar știm cu toții că este doar un moment din viețile noaste când stăm despărțiți! În realitate, suntem mai uniți și recunoscători, fiindcă ne avem unii pe ceilalți. Sofia este surioara pe care orice frățior și-ar fi dorit-o.

Numai că ea este 100% surioara lui Radu. Fetița cu ochi albaștri care l-a dorit, pupat întruna atunci când era în burtică și i-a spus neîncetat: Te iubesc! Este acasă și plânge de emoții și neputință că nu îl poate ține în brațe. Dar în curând:) ne vom drăgăli cu toții! Nașterea a decurs bine, mulțumită doamnei dr. CLAUDIA SĂI și echipei.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Au fost răbdători și extrem de atenți într-un moment atât de delicat pentru orice mamă. Eu mă simt bine… așa cum mă știți. În asemenea moment, orice simptom dispare! Pufoșenia noastră este înconjurată de lumină și iubire. Este soarele și luna, dragoste din iubirea mea și a lui Popescu. Sunt copleșită, fericită și recunoscătoare!

Avem doi copii❤️🙏💋! Mulțumesc, Doamne!, este mesajul transmis de Tily pe contul de socializare.

Urmărește-ne pe Google News