“26.03.2020

L-am adus pe lume pe cel mai bun, pufos și dorit copil.

De ziua soțului i-am făcut cea mai mare bucurie. În urmă cu 10 ani mergeam la primărie să declarăm căsătorie, iar pentru noi, de acum încolo, această zi va avea triplă semnificație.

Cel mai nou membru al familiei, Radu-Teodor, al cărui nume simbolizează Bucurie – Darul lui Dumnezeu, s-a născut sănătos și voios. 3,620 kg, 52 cm. Familia plânge întruna de fericire când facem video call-uri, dar știm cu toții că este doar un moment din viețile noaste când stăm despărțiți! În realitate, suntem mai uniți și recunoscători, fiindcă ne avem unii pe ceilalți. Sofia este surioara pe care orice frățior și-ar fi dorit-o.

Numai că ea este 100% surioara lui Radu. Fetița cu ochi albaștri care l-a dorit, pupat întruna atunci când era în burtică și i-a spus neîncetat: Te iubesc! Este acasă și plânge de emoții și neputință că nu îl poate ține în brațe. Dar în curând:) ne vom drăgăli cu toții! Nașterea a decurs bine, mulțumită doamnei dr. CLAUDIA SĂI și echipei.

Tily-Niculae-a-născut-un-băiețel-1-856×1024Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3
INTERVIU. Părintele fondator al rockului alternativ sovietic, interzis în Rusia lui Putin, concertează la București: „Oamenii care au declanșat acest război şi-au ieşit din minţi. Sunt ruşinea Rusiei”
Recomandări

Au fost răbdători și extrem de atenți într-un moment atât de delicat pentru orice mamă. Eu mă simt bine… așa cum mă știți. În asemenea moment, orice simptom dispare! Pufoșenia noastră este înconjurată de lumină și iubire. Este soarele și luna, dragoste din iubirea mea și a lui Popescu. Sunt copleșită, fericită și recunoscătoare!

Avem doi copii❤️🙏💋! Mulțumesc, Doamne!’, este mesajul transmis de Tily pe contul de socializare.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

“Avem o situație de urgență”. Boala care a început să facă ravagii pe un continent
FANATIK.RO
“Avem o situație de urgență”. Boala care a început să facă ravagii pe un continent
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Libertateapentrufemei.ro
Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
GSP.RO
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
Fructul care te scapă de stres dacă îl miroși. Are proprietăți uimitoare și e o bombă de vitamine
FANATIK.RO
Fructul care te scapă de stres dacă îl miroși. Are proprietăți uimitoare și e o bombă de vitamine
Un bărbat a primit o factură la telefon de 134.000 de euro după ce și-a petrecut vacanța într-o țară din Europa
Știrileprotv.ro
Un bărbat a primit o factură la telefon de 134.000 de euro după ce și-a petrecut vacanța într-o țară din Europa
Cum a filmat-o Smiley pe Gina Pistol în bucătărie. Detaliul care i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva ea va fi noua prezentatoare MasterChef
Unica.ro
Cum a filmat-o Smiley pe Gina Pistol în bucătărie. Detaliul care i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva ea va fi noua prezentatoare MasterChef
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Observatornews.ro
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Horoscop 19 aprilie 2024. Balanțele caută siguranța pe care nu le-o poate oferi nimeni, să fie sigure că vor dispune de anumite resurse
HOROSCOP
Horoscop 19 aprilie 2024. Balanțele caută siguranța pe care nu le-o poate oferi nimeni, să fie sigure că vor dispune de anumite resurse
RECOMANDĂRI