Alex Filip, luptător de kickboxing și unifight, și Silviu Geandră, polițist în trupele speciale, ambii din echipa Crocodililor, se vor lupta să rămână în competiție. La finalul probei, unul dintre cei doi dueliști va pleca acasă. „Este lupta titanilor astăzi!”, spune Nelly Condeescu, din echipa roșie a Crocodililor.

Săptămâna trecută, Lemurii și Crocodilii, cele două echipe rămase în joc, au luptat în probele de Salvare și Nominalizare, în Madagascar, la 7.000 de kilometri depărtare de casă. Echipa galbenă a păstrat tradiția și a câștigat proba de Salvare, iar echipa roșie a mers la Nominalizare, probă  în urma căreia s-au stabilit cei doi dueliști: Silviu Geandră și Alex Filip.

„Este unul dintre cei mai buni competitori din această emisiune. Are calități fizice foarte bune”, spune Alex Filip despre colegul Silviu Geandră, pe care-l va avea de înfruntat. “Șansele sunt 50%-50% și în această probă se poate întâmpla orice. Singurul lucru cert este că la finalul ei unul dintre noi va pleca acasă. Fiecare dintre noi are încredere în el și amândoi privim totul cu optimism, pentru că așa suntem obișnuiți, Amândoi avem același număr de dueluri, câte trei, iar între noi doi aceasta ar fi cea de-a treia confruntare față în față”, continuă el.

Zece drumuri naționale, închise din cauza ninsorilor abundente. Și porturile de la Marea Neagră sunt închise
Recomandări
Zece drumuri naționale, închise din cauza ninsorilor abundente. Și porturile de la Marea Neagră sunt închise

Fiind o probă de duel, care poate fi și ultima pentru mine, aș vrea să demonstrez că pot lupta sub orice culoare. De la fiecare echipă în care am fost am avut câte ceva de învățat și nu am nici un resentiment față de nici una dintre ele. Le-am purtat cu drag culorile, le-am apărat cât am putut, m-am străduit să fac tot ce-i mai bun, iar în momentul în care am fost nominalizat m-am dus la duel cu foarte multă încredere în mine. Sper ca azi să fie așa cum trebuie să fie. Și cel mai bun să câștige”, spune Silviu Geandră.

Citește și
Zece ani fără Marian Cozma. Petre, tatăl fostului handbalist: „Plâng neîncetat de o săptămână”

Nu se mai ascund! După scandalul despărțirii, vedeta a ales să publice prima imagine cu cea pentru care a părăsit-o pe mama copiilor săi
GSP.RO
Nu se mai ascund! După scandalul despărțirii, vedeta a ales să publice prima imagine cu cea pentru care a părăsit-o pe mama copiilor săi
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Porecla pe care indienii i-au dat-o Iuliei Vântur! Abia acum s-a aflat ce cred despre iubita lui Salman Khan
Playtech.ro
Porecla pe care indienii i-au dat-o Iuliei Vântur! Abia acum s-a aflat ce cred despre iubita lui Salman Khan
Îl recunoști? Oamenii treceau pe lângă el în aeroport, fără să aibă habar că este chiar unul dintre cei mai importanți bărbați din România
Viva.ro
Îl recunoști? Oamenii treceau pe lângă el în aeroport, fără să aibă habar că este chiar unul dintre cei mai importanți bărbați din România
Cartierul în care se trăieşte mai rău ca la ţară. Au dat bani grei să se mute aici, dar au ajuns să-şi blesteme zilele: "Aţi venit să ne salvaţi?"
Observatornews.ro
Cartierul în care se trăieşte mai rău ca la ţară. Au dat bani grei să se mute aici, dar au ajuns să-şi blesteme zilele: "Aţi venit să ne salvaţi?"
VIDEO VIRAL | Momentul în care Shakira este agresată de mama lui Piqué
Știrileprotv.ro
VIDEO VIRAL | Momentul în care Shakira este agresată de mama lui Piqué
Exercițiul banal de matematică pe care n-au știut să-l rezolve părinții. E de clasa a IV-a și a iscat un adevărat scandal
FANATIK.RO
Exercițiul banal de matematică pe care n-au știut să-l rezolve părinții. E de clasa a IV-a și a iscat un adevărat scandal
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Horoscop 29 ianuarie 2023. Peștii ajung la o concluzie nu tocmai plăcută, după analiza unor evenimente și decizii ale unor apropiați
HOROSCOP
Horoscop 29 ianuarie 2023. Peștii ajung la o concluzie nu tocmai plăcută, după analiza unor evenimente și decizii ale unor apropiați
S-a lansat primul Centrul de Medicină a Stilului de Viață – Better Me. Cum te poate ajuta și unde se află
PUBLICITATE
S-a lansat primul Centrul de Medicină a Stilului de Viață – Better Me. Cum te poate ajuta și unde se află