S-a hrănit sănătos pe parcursul celor nouă luni, iar acum culege roadele. “Kilogramele nu au fost foarte multe, vreo 10, nu știu câte am reușit să topesc, cred că mai am un kg – două, dar mă voi reapuca de sport săptămâna viitoare, după ce ne mai liniștim un pic cu programul. Mănânc la fel ca și înainte, nu mănânc prostioare, nu mănânc dulciuri, pâine și nu mănânc foarte multă carne”, a declarat, pentru Libertatea, Anca Serea. Vedeta susține că are un bebeluș cuminte care, conform medicului, are dezvoltarea unui copil de 2-3 luni.

SEREA_ANCA

Disciplina și echilibrul par să fie elementele cheie după care și-a ghidat viața. “Să fii mămică este o binecuvântare. Fericirea pe care ți-o dă un copil nu se compară cu nicio urmă lăsată pe corp, chiar nu contează. Sarcina nu e o boală, dacă suntem liniștiți și echilibrați, nu cred că simțim nevoia să mâncăm excesiv”, susține ea. Rezultatele se văd, iar ea arată bine și are nu mai puțin de 5 urmași. Dacă alte mămici se confruntă cu depresia postnatală, în cazul ei nu există nici măcar stări de melancolie.

“Nu, eu sunt foarte fericită și plină de energie, recunosc că sunt puțin obosită, cum să spun, până și oboseala asta e una plăcută, adică nu e din aceea de îți vine să te închizi în cameră și să dormi. Nu știu dacă sunt un exemplu de dat sau de urmat, dar copilul este o sursă inepuizabilă și de energie și de fericire. Vrei să îți pun sincer? Eu aștept să se trezească ca să ne jucăm cu el”, ne-a mărturisit ea.

Deși are casa plină de copii: David, Sara, Noah, Ava Stephanie și de la finalul lunii mai și Moise, Anca face față cu brio responsabilităților și cerințelor lor. “Mie chiar nu mi se pare complicat, nici nu am cerut ajutorul până acum cuiva, deși Adi insistă să luăm pe cineva să ne ajute pe viitor cel puțin. Deocamdată chiar mă descurc cu ei, cu toți, poate de când vom începe diversificarea, nu știu, să vedem”, a concluzionat ea.

Mai mult, e pe cale să își schimbe puțin planurile. Dacă până acum revenea la job destul de repede, de această dată soția lui Adrian Sînă vrea să stea mai mult în concediu de maternitate. “Nu știu, dacă înainte spuneam că o să mă întorc foarte repede, după cele 42 de zile, acum parcă nu îmi vine să plec de acasă. Cred că lucrul ăsta a venit o dată și cu maturizarea mea ca femeie și ca mamă, de ce nu, nu știu dacă mă voi întoarce prea curând, pentru ca vreau să petrec cât mai mult timp cu copiii”. Vedeta ia în calcul varianta de a reveni la pupitrul știrilor sportive de la Prima TV în toamnă în loc de luna iulie.

Foto: Dumitru Angelescu

Motivul dispariției lui Chivu din prim-plan! Decizia de ultimă oră „Asta l-a îndepărtat”
PARTENERI - GSP.RO
Motivul dispariției lui Chivu din prim-plan! Decizia de ultimă oră „Asta l-a îndepărtat”
Medicul lui Adi Bărar, mărturii ȘOCANTE despre ultimele lui clipe. Ce i-au descoperit, de fapt, înainte să moară
Playtech.ro
Medicul lui Adi Bărar, mărturii ȘOCANTE despre ultimele lui clipe. Ce i-au descoperit, de fapt, înainte să moară
Cristian, prietenul inspectorului DSP Gorj care a murit, s-a aflat cu el în ambulanţă: "Ştii cum striga la mine în Urgenţă? Cristi, dă-mi oxigen..."
Observatornews.ro
Cristian, prietenul inspectorului DSP Gorj care a murit, s-a aflat cu el în ambulanţă: "Ştii cum striga la mine în Urgenţă? Cristi, dă-mi oxigen..."
Horoscop 9 martie 2021. Peștii ar putea provoca situații deosebit de complicate pentru cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 9 martie 2021. Peștii ar putea provoca situații deosebit de complicate pentru cei din jur
Prima reacție a Reginei Elisabeta a II-a după interviul exploziv cu Harry și Meghan. Dezvăluiri de la Buckingham
Știrileprotv.ro
Prima reacție a Reginei Elisabeta a II-a după interviul exploziv cu Harry și Meghan. Dezvăluiri de la Buckingham
Fosta soţie a marelui campion al României, vedetă pe site-urile pentru adulţi! "Nu sunt 'călugăriţă'. Îmi place". De ce face asta şi cum a reacţionat familia FOTO
Telekomsport
Fosta soţie a marelui campion al României, vedetă pe site-urile pentru adulţi! "Nu sunt 'călugăriţă'. Îmi place". De ce face asta şi cum a reacţionat familia FOTO
Oferte speciale pentru femei și tombolă cu premii, în luna martie (Publicitate)
PUBLICITATE
Oferte speciale pentru femei și tombolă cu premii, în luna martie (Publicitate)