Cea mai ieftină casă din București costă doar 52.900 de euro. Locuința vine la pachet cu niște compromisuri – este veche, construită parțial din paiantă și nu este legată la rețeaua de canalizare a orașului. O găsești însă în sudul Capitalei, într-o zonă în care vei avea acces la viitoarea magistrală de metrou Gara de Nord-Gara Progresul. Află mai multe detalii aici.

Sezonul estival a început și, dacă ai ajuns deja la mare, poate că te-ai întrebat cât te-ar costa să cumperi un apartament la doi pași de plajă și să transformi vacanța într-un stil de viață. Avem răspunsul pentru tine – poți să te muți în epicentrul distracției de pe litoral, dacă ești dispus să plătești 2.123 de euro/mp util. Prețurile au crescut, potrivit datelor Imobiliare.ro, cu aproape 10% într-un an în zona Mamaia-Năvodari.

Timișoara ocupă locul al doilea în clasamentul național al orașelor reședință de județ în care s-au tranzacționat cele mai multe locuințe. Aproape 500 de case și apartamente au fost vândute luna trecută. Doar Bucureștiul este mai sus, cu peste 3.000 de unități individuale tranzacționate. Cele mai multe dintre acestea s-au aflat în Sectorul 1, conform datelor publicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

Felix Baumgartner a murit într-un accident de parapantă. Iubitul Mihaelei Rădulescu avea 56 de ani
Recomandări
Felix Baumgartner a murit într-un accident de parapantă. Iubitul Mihaelei Rădulescu avea 56 de ani

Proiectul H Pipera Lake din nordul Capitalei se extinde. Dezvoltatorul a primit autorizația pentru fazele 2 și 3 ale ansamblului și începe construcția primelor cinci imobile. Termenul de finalizare este de circa 24 de luni. În prezent, jumătate dintre apartamentele care urmează să fie livrate au fost deja rezervate, respectiv ante-contractate.

Valoarea portofoliilor celor mai mari investitori imobiliari activi în România a ajuns, în 2025, la 16,3 miliarde de euro, potrivit raportului Real Estate Premier League. Cel mai mare portofoliu este deținut de NEPI Rockcastle și include locuințe, spații de retail și spații industriale. CTP Invest, IULIUS & Atterbury Europe, CPI Property Group, AFI Romania și One United Properties ocupă următoarele locuri în clasament.

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.