5 boli ale MÂINILOR MURDARE

Comentează
Arhiva foto

Cine mai stă să se gândească la faptul că spălatul pe mâini poate fi la fel de important precum antibioticele sau vaccinurile? Cine ține cont că apa cu săpun reduce riscul de apariție a infecțiilor respiratorii cu 25% și a diareei infecțioase cu până la 50%? Pentru că procentul celor care chiar se spală pe mâini cu apă și săpun ori de câte ori pot este destul de mic, iată cum 80% din bolile infecţioase precum gripa, hepatita, infecţiile respiratorii, parazitozele sau bolile digestive reușesc să se răspândească lejer. Din nefericire, cel mai mult au de suferit copiii.

Riști și câștigi... boală

Poate că ar fi mai bine dacă am fi precauți. Căci microbilor și virusurilor le place umiditatea. Și supraviețuiesc într-un astfel de mediu zile întregi. Așa se face că, deși o suprafață poate părea curată, aceasta este gazda multor bacterii dăunătoare. Prin urmare, dezinfecția joacă un rol important în igiena personală, dar și a locuinței. Virusurile sunt diferite de bacterii. Sunt extrem de mici și au nevoie de o gazdă pentru a se reproduce. Odată instalate în organism, produc boli. Chiar și o particulă de virus e suficientă pentru a te îmbolnăvi. Iată de ce spălarea frecventă a mâinilor şi dezinfectarea suprafeţelor sunt măsuri importante pentru combaterea răspândirii bolilor. Mai mult, trebuie luate măsuri sporite de precauție acolo unde există copii, persoane în vârstă, femei însărcinate, bolnavi cronici, al căror sistem imunitar este destul de slab. Prin urmare, să ne intre bine în cap: apa cu săpun poate fi utilizată oricând și în orice cantitate. Nu face rău, ci mult bine! Spălatul pe mâini este de fapt arma redutabilă împotriva infecțiilor. Iar copiii învață asta de la noi. Unde mai pui că, în zilele noastre, avem la dispoziție și dezinfectante destinate distrugerii microbilor de pe mâini, chiar și când nu avem la dispoziție apă sau prosoape.

Ferește-te de inamici!

Când avem de-a face doar cu o gripă, o răceală mai puternică sau vreo viroză căreia i se poate veni de hac relativ ușor, parcă situația nu e chiar așa de rea. Numai că, în ultimii ani, s-a descoperit că mâinile murdare pot aduce afecțiuni dintre cele grave. Să facem cunoștință:

1 Criptosporidioza este una din cele mai comune boli transmise de apa contaminată. Bacteria ajunge în intestin, atacă mucoasa și declanșează o boală diareică ce poate fi letală la bătrâni și copii. Afectează și sistemul imunitar. Bine de știut e faptul că bacteria este rezistentă chiar și la clor. Nu există un tratament sigur pentru ea și antibioticele au rezultate doar în unele cazuri.

2  Salmonella e știută drept "mama" febrei tifoide. A revenit în atenție prin intermediul cărnii infestate și a alimentelor alterate. Diareea, durerile abdominale, voma și febra sunt doar câteva dintre simptomele care ar trebui să te trimită imediat la medic. Partea proastă e că evoluează în diverse forme, precum gastrită, gastroenterită, enterită, enterocolită, gastroenterocolită.

3  Escherichia coli, știută și ca E.coli, atacă ficatul și rinichii și poate duce la sindromul hemolitic-uremic. De la o banală intoxicație alimentară se poate ajunge pe patul de spital cu un prognostic rezervat din partea medicilor. Cauzează diaree hemoragică și se simte bine pe suprafața fructelor și a legumelor.

4  Meningita poate fi și ea cauzată de bacterii. Acestea inflamează meningele și se transmit prin picături de salivă sau secreţii nazale.

5  Hepatita A este de multă vreme catalogată ca fiind "boala mâinilor murdare". Febra, durerile musculare, îngălbenirea pielii și a albului ochilor sunt caracteristice bolii. Doar că unele persoane nu prezintă niciun simptom și astfel transmit virusul mai departe. În timp, hepatita distruge ficatul.

IGIENA ÎNSEAMNĂ SĂNĂTATE

"Singura soluție pentru prevenirea îmbolnăvirii este igiena riguroasă, atât cea  personală, cât și a suprafețelor și a obiectelor din casă. Prin activități de curățenie și dezinfectare, virusurile, bacteriile, paraziții și fungii sunt distruși. Fără suprafețe umede și murdare, microorganismele nu pot supraviețui", spune dr. Grațiela Țârdei. "Virusurile gripale și ale răcelilor se răspândesc foarte ușor de la un individ la altul și pot induce boala indiferent de sezon. Sunt periculoase pentu toate grupele de vârstă, dar efectele asupra celor mici pot fi mai severe din cauza imunității lor în formare. De aceea, copiii trebuie protejați de suprafețele insuficient curățate sau dezinfectate", adaugă dr. Ana Culcer.
Material preluat din revista Libertatea pentru Femei

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
08:52
A înotat fără oprire din Grecia până în Italia și a parcurs 91,4 km în aproape 32 de ore. „Mama mea mă aștepta”
08:45
Cum și-a găsit Mirela Vaida cei trei copii când s-a întors de la „Asia Express” 2026. „Nu mai avea doi dinți. Dezordine, lucruri stricate...”
08:33
Primăria New York publică 173.000 de documente despre calitatea aerului după 11 septembrie 2001
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!