Studiul aplicat pe un eşantion de 2.095 de persoane din Germania şi Regatul Unit, cu vârste cuprinse între 15-60 de ani, indică, printre altele, că 4 din 5 adolescenţi consideră transpiraţia neplăcută sau chiar foarte neplăcută. Conform cercetării, 97% dintre tineri întâmpină probleme în controlul transpiraţiei iar 39% dintre aceştia au încercat cel puţin o dată pe săptămână un remediu.
Dintre soluţiile alese, 51% folosesc un deodorant cu aplicare zilnică, 30% maschează mirosul cu parfum iar restul de 19% evită activităţile fizice şi fac mai mult de un duş pe zi. Conform specialiştilor, soluţia cea mai eficientă este folosirea unui antiperspirant care să stopeze pe termen lung transpiraţia excesivă.
Efectele hiperhidrozei sunt dificil de neobservat. Petele de pe haine şi odorul neplăcut îi împiedică atât pe tineri, cât şi pe adulţi, să interacţioneze cu sexul opus.
Hiperhidroza poate fi cauzată de stres, dereglări hormonale, obezitate, fumat, alimentaţie necorespunzătoare precum şi de mulţi alţi factori. Se poate trata fie prin echilibrarea dietei, renunţarea la fumat sau evitarea stresului
Studiul arată că 68% dintre femei resimt mai mult efectele hiperhidrozei spre deosebire de bărbaţi ( 51% ). Aşadar, când vine vorba de eforturi pentru rezolvarea problemei, de exemplu consultarea unui specialist, femeile ( 82% ) iau mai degrabă iniţiativa decât bărbaţii ( 61% ).
Nouă din zece adulţi ştiu că transpiraţia este un proces natural al corpului de a se răci (93%) şi că este sănătoasă (90%). 4 din 5 adulţi (84%) ştiu că transpiraţia la subraţ nu este cauzată de igiena precară, dar numai 3 din 5 ştiu că aceasta este o afecţiune tratabilă.
73% dintre femeile între 18-34 de ani consideră acelaşi lucru dar numai 8% consultă un specialist.
Cu toate acestea, există soluţii care pot controla această afecţiune. Doar 6% dintre persoanele cu hiperhidroză ţin cont de alimentaţie. Specialiştii recomandă o dietă bogată în fructe şi legume, precum salată, castraveţi, alge şi ananas, dar şi infuzii de salvie sau mentă. Sunt contraindicate usturoiul, ceapa sau ţelina. Peste 50% dintre respondenţi evită ridicarea braţelor, ţin în geantă un deodorant pentru reaplicări dese sau evită anumite materiale textile. Sunt recomandate haine din tul sau bumbac cu culori închise precum negru sau bleumarin.
Specialiştii nu recomandă deodorantele care doar maschează efectele afecţiunii, soluţia indicată fiind un antiperspirant care să o elimine pe termen lung.