Cascada Niagara este considerată unul dintre cele mai frumoase locuri de vizitat din lume. Este admirată anual de milioane de turiști din întreaga lume, mai ales în timpul verii, iar una dintre cele mai cunoscute atracții turistice este Maid of the Mist, traseu efectuat pe ambele părți ale cascadei de numeroase nave și ambarcațiuni.

Cascada Niagara

Cascada Niagara este un ansamblu format din trei căderi de apă: Cascada americană (American Falls), cascada Vălul Miresii (Bridal Veil Falls) pe teritoriul Statelor Unite și cascada Potcoavă (Horseshoe Falls) pe teritoriul Canadei.

Lacul Erie este legat cu lacul Ontario prin râul Niagara cu o diferență de 58 de metri, iar cursul apei este despărțit în două brațe de Insula Caprei.

Vedere de la cascada Niagara

Cascada are o lățime de 363 de metri pe partea de nord americană și apele cascadei cad de la 21 metri înălțime. Pe partea canadiană, lățimea cascadei este de 792 de metri (în formă de potcoavă), iar înălțimea căderii apei este de 51 de metri.

Cascada este deschisă turismului din anul 1800, iar în 1885 statul nord american New York a declarat cascada Niagara ca parc național. Acum este considerată una dintre cele mai importante atracții turistice din America de Nord.

Descoperă și care sunt cele mai frumoase cascade din România. Vezi ce obiective turistice poți vizita în țara noastră.

Cascada Niagara

Cascada Niagara – curiozități despre cea mai vizitată cascadă din lume

  • Fiecare cascadă a fost denumită în funcție de trăsăturile specifice. Astfel, cea “Americană” se află aproape de granița cu SUA, “Potcoava” are forma asemănătoare cu o potcoavă, iar “Vălul Miresei” se aseamănă cu un văl de mireasă.
  • Cascada s-a format în urma topirii ghețarilor de la capătul glaciațiunii Wisconsin și împreună cu apa de la nou-formatele Marile Lacuri au format o cale pe versantul Niagara, spre Oceanul Atlantic.
  • Cascada a fost identificată drept o potențială sursă de energie electrică, cu mult timp în urmă, iar una dintre încercări de a o folosi ca sursă de energie i-a aparținut lui Daniel Joncaire, care a construit un mic canal deasupra cascadei pentru fabrica sa de cherestea.
  • În anul 1969, cascada Niagara a rămas fără apă. Cursul apei din cascadă a fost deviat printr-un culoar artificial.
Cascada Niagara – curiozități
  • Lungimea cascadei Canadiene sau “Potcoava” este de 792 de metri, spre deosebire de celelalte două cascade (Valul Miresei și Americană) ce au o lungime combinată de 323 de metri.
  • Multe persoane au încercat să meargă pe funie deasupra cascadei, iar Nik Wallenda a devenit ultimul cascador care a reușit. Acesta a avut nevoie de permisiunile guvernului american și a celui canadian și a fost nevoit să prezinte pașaportul atunci când a trecut granița.
Cea mai vizitată cascadă din lume
  • În urmă cu 18.000 de ani, zona Ontario era acoperită cu gheață, iar în momentul în care ghețarii s-au retras, apa a început să curgă și așa s-a creat Lacul Erie, Râul Niagara și Lacul Ontario. Apa ajunge în Oceanul Atlantic prin stâncile Niagarei.
  • Cascada are o lățime impresionantă. Când fluxul este mare, se ajunge la 168.000 de metri cubi de apă în fiecare minut, iar în medie fluxul ajunge la aproape 110.000 de metri cubi.

Este cea mai cunoscută cascadă din lume, vizitată anual de milioane de turiști.

Sursă foto: Shutterstock.com

Urmărește-ne pe Google News