CUM PREVENIM GRIPA?

Comentează

Metodele clasice de prevenţie sunt cele care întăresc imunitatea organismului şi a rezistenţei acestuia prin alimentaţie corespunzătoare, îmbrăcăminte adecvată şi evitarea expunerii copiilor în medii foarte aglomerate (magazine, malluri, săli de spectacole etc.).
Cea mai eficientă modalitate de a preveni infecţia gripală şi complicaţiile acesteia este considerată în continuare vaccinarea antigripală anuală.
Medicii recomandă ca aceasta să fie efectuată în lunile septembrie şi octombrie, înainte de apariţia epidemiei de gripă, deoarece organismul are nevoie de cel puţin două săptămâni din momentul vaccinării, pentru a se instala protecţia şi pentru a fabrica anticorpi împotriva virusului. În cazul celor care nu se vaccinează la începutul toamnei, aceasta se poate realiza pe toată durata sezonului gripal (octombrie-februarie). Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) recomandă vaccinarea antigripală pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între şase luni şi 64 de ani, cu afecţiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale sau cu probleme de imunitate.
De asemenea, este indicată pentru toate persoanele cu vârsta peste 65 de ani, pentru femeile însărcinate, dar şi pentru medici, cadre sanitare, inclusiv salariaţi ai instituţiilor de ocrotire (copii sau bătrâni) şi ai unităţilor cu bolnavi cronici.


Protecţie activă timp de un an

Considerată singura metodă de prevenţie activă, vaccinarea antigripală îşi păstrează efectul aproape un an. Ceea ce se întâmplă este că determină organismul să producă anticorpi faţă de virusurile gripale care circulă într-un anumit sezon. Această imunitate se epuizează în decursul unui an, astfel că în următoarea perioadă, pe lângă faptul că apar noi tulpini de virusuri circulante, modificate în timpul epidemiei din anul vaccinării, organismul îşi pierde şi bagajul lui de anticorpi. Tocmai de aceea, se recomandă vaccinarea anuală. Aceasta previne îmbolnăvirea la adulţi în proporţie de 85-90%, la sugari şi copii mici în proporţie de 65-72%, la persoanele cu vârsta peste 65 de ani - 58-69% şi la bolnavii cronici - 68-75%. De asemenea, diminuează severitatea bolii şi o scurtează. Cu alte cuvinte, chiar şi în cazul îmbolnăvirii, formele sunt mult mai uşoare şi de scurtă durată (o zi, două). În plus, este redus semnificativ numărul spitalizărilor şi al cazurilor fatale de gripă şi pneumonii.

CONTRAINDICAŢII

Vaccinarea antigripală nu este indicată:
► copiilor sub 6 luni.
► persoanelor care au reacţii anafilactice la proteina din ou (alergie la ou).
► persoanelor care au suferit reacţii severe post vaccinare.
Febra acută determină amânarea vaccinarii, aceasta fiind o contraindicaţie temporară.
Organizaţia Mondială a Sănătaţii (OMS) recomandă următoarea compoziţie pentru sezonul gripal
2012-2013: A/California/7/2009 (H1N1), A/Victoria/361/2011 (H3N2) şi B/Wisconsin/1/2010. Toate vaccinurile gripale, indiferent de producător, respectă compoziția recomandată de OMS.





Tipuri de vaccin disponibile în România

Pe piaţa din România, pe lângă vaccinurile gripale cu administrare INTRAMUSCULARĂ, există un singur vaccin gripal cu administrare INTRADERMICĂ. El este dotat cu un sistem de micro-injectare și cu micro-ac de doar 1,5 mm. Practic, are un ac de zece ori mai mic și mult mai subțire decât în mod normal. De asemenea, volumul injectat este de cinci ori mai mic decât la vaccinurile gripale cu administrare intramusculară. El nu este recomandat pentru copii și adolescenții cu vârsta sub 18 ani.
Material preluat din revista Libertatea pentru Femei

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Primele două sisteme antiaeriene Oerlikon modernizate de Rheinmetall pentru Armata Română nu au trecut testele de recepție. Foto: Ministerul Apărării Naționale, România
23 sept.
Sistemele antiaeriene Oerlikon de 328 de milioane de euro modernizate de Rheinmetall au picat testele MApN. Nicușor Dan: „Se mai întâmplă”
Pozele de la discursul lui Nicușor Dan la ONU: sala, ocupată doar parțial, a atras atenția
23 sept.
Pozele care spun totul despre discursul președintelui Nicușor Dan la ONU
MONDEN
Actrița Hayden Panettiere | Foto: Hepta
23 sept.
De ce a murit, de fapt, actrița Hayden Panettiere. Anunțul medicilor legiști după autopsie
Arnaud Denis a murit. Actorul de 43 de ani a fost eutanasiat după o operație devastatoare. Sursă foto:Facebook/Arnaud Denis.
23 sept.
Mesajul sfâșietor al actorului Arnaud Denis înainte de eutanasiere. Povestea care a emoționat Franța
POLITIC
Nicușor Dan, îmbrăcat la costum, vorbind în fața unui microfon
23 sept.
Nicușor Dan, despre o eventuală cădere a guvernului Siegfried Mureșan: „Criza asta trebuie să se încheie”. Ce spune despre dizolvarea Parlamentului
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
23 sept.
Siegfried Mureșan a explicat de ce nu s-a dus la PSD, așa cum i-a cerut Sorin Grindeanu: „Nu-mi comandă mie la ce oră și unde să ne întâlnim”
Ultimele știri
06:21
A pretins că este polițist și a oprit în trafic o șoferiță, în Timișoara. Suma cerută „ca să nu-i rețină permisul”
06:10
Soldatul care și-a tăiat singur piciorul ca să continue lupta cu rușii, lângă Donețk: „Mă încurca. Am apărat poziția încă două ore și jumătate”
06:00
Asistenta medicală a instalat o cameră ascunsă în sufragerie, ca să-și spioneze soțul, în Anglia: „În a patra zi, am crezut că pic din picioare”
05:45
Ce spune telefonul despre profesionalismul tău: „Semn de nepăsare sau asumare inutilă de riscuri”
TRENDING
23 sept.
Cele 9 anvelope care au cedat la testul anvelopelor de iarnă: din 32, doar 6 au fost recomandate pe șoseaua udă
23 sept.
Fenomenul „SKI”: Tot mai mulți pensionari aleg să își cheltuie banii în vacanțe în loc să le lase moștenire copiilor
22 sept.
Regula 2:2:2 în cuplu: metoda simplă care previne rutina și reaprinde scânteia dintre parteneri
23 sept.
Horoscop 24 septembrie 2026. Fecioarele trebuie să evite orice fel de cheltuială și să lase pe altă dată planurile care presupun achiziții scumpe
Situri istorice Atena
23 sept.
Proiectul gigant care transformă Atena în noul Dubai al Europei. Cum arată orașul inteligent The Ellinikon, care atrage tot mai mulți străini
Viața în Alaska: o familie cheltuie 4.000 de dolari pe provizii pentru iarnă. Sursă foto: alaska.org
23 sept.
O familie din Alaska cheltuie 4.000 de dolari pe provizii ca să reziste în iarna extremă din Eagle: „Anul trecut am rămas fără unt”
drac de mare, ascuns în nisip
23 sept.
A făcut un pas în ocean și a fost cuprinsă de o durere chinuitoare: „Nu mai puteam să respir”
O femeie cu părul blond și ondulat se bucură de o baie răcoritoare sub apă, purtând o mască de snorkeling albă și albastră, care îi acoperă întregul chip
23 sept.
O destinație populară printre români interzice măștile de snorkeling pentru întreaga față. Riscurile la care se supun turiștii care le poartă
O mireasă și-a înșelat soțul în baia restaurantului bătaie între nuntași și despăgubiri de 40.000 de euro. Sursă foto: Getty Images.
23 sept.
Și-a înșelat mirele în baia restaurantului, apoi i-a mai cerut și 40.000 de euro. Cele două familii au încins o bătaie ca în filme
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
accident rutier între Pașcani și Brătești, 23 sept 2026 - locul unui accident grav pe un teren de pământ, unde un autoturism complet distrus și zdrobit se află lângă o autospecială mare de pompier
23 sept.
Doi copii și un adult au murit după ce o mașină s-a ciocnit cu un camion, între Pașcani și Brătești. Alte două persoane sunt rănite
Leonard Manta este multiplu campion european la gimnastică aerobică, proaspăt medaliat cu bronz la Campionatele Mondiale de Gimnastică Aerobică de la Pamplona, Spania. Foto: Gettyimages
Exclusiv
23 sept.
Prime de 32.000.000 de euro neplătite de stat de doi ani sportivilor români, printre ei campioni europeni și mondiali
Val de rețineri după violențele de la protestul oierilor, poliția a descins în București și 15 județe. Sursă foto: Dumitru Angelescu.
23 sept.
Reacția AUR după ce doi protestatari violenți din Piața Victoriei au fost arestați: „Nu mai sunt membri de ani buni”
4 fraude online,  semnal de alarma de la Politia Capitalei
23 sept.
Semnal de alarmă de la Poliția Capitalei: „Prea mulți români își pierd banii din doar câteva click-uri!” Ghid complet împotriva celor 4 mari fraude online
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză
Bani românești, lei
23 sept.
Sentimentul economic, între cauză și semnal
Călin Georgescu a ieșit încătușat din sediul DIICOT, după ce a fost reținut 24 de ore. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
22 sept.
„Martirul” Georgescu și aritmetica anticipatelor: cât valorează cătușele la urne?
Nicușor Dan este președintele României din mai 2025. Foto: Hepta
22 sept.
Apocaleapșa după Nicușor