Greșeală sau greșală – cum se scrie corect

Dintre variantele greșeală sau greșală, întotdeauna cea corectă este prima. Cuvântul greșeală este dintr-un un radical, greş-, şi un sufix, –eală.

Definiția cuvântului greșeală

Greşeală înseamnă faptă sau acţiune care constituie o abatere conştientă sau involuntară de la adevăr, de la ceea ce este real, drept, normal, bun, şi care poate atrage după sine un rău, o neplăcere; eroare; ceea ce rezultă în urma unei astfel de fapte sau acţiuni.

De unde provine confuzia

Nu sunt puține persoanele care se întreabă dacă greșeală sau greșală este variante corectă și asta pentru că în limba română există substantive care se scriu fie cu „a”, fie cu „ea”.

Din prima categorie face parte substantivul „tânjală” : „Mi se pare evident că ai început să te laşi pe tânjală”.

Din a doua categorie fac parte substantivele „vrăjeală” şi „greşeală” . Varianta „tânjeală” este greşit[, ca de altfel şi variantele „vrăjală” şi „greşală”.

Aceeași confuzie apare adesea și în cazul verbelor așază și înșală.

În cazul acestora se aplică regula potrivit căreia dacă în interiorul rădăcinii unui verb se află un „j” sau un „ş”, terminaţia verbului respectiv va fi „a” şi nu „ea”.

Așadar, în cazul verbelelor înșală și așază, forma corectă este cu a. Niciodată înșeală sau așează.

Ce este substantivul

Substantivul este partea de vorbire flexibilă care denumește nume de obiecte, ființe, sentimente, stări sufletești, fenomene ale naturii sau anumite noțiuni abstracte.

De cele mai multe ori, substantivul poate fi identificat cu ajutorul întrebărilor: cine este acesta/aceasta?, ce este acesta/aceasta? În cadrul unei propoziții, substantivul are rolul adesea de subiect ori complement direct, care poate fi înlocuit de pronume sau poate fi determinat de adjective.

Substantivele sunt declinabile, respectiv își pot schimba forma după număr, caz și determinare. Toate substantivele se împart în trei categorii denumite și genuri: genul masculin, feminin și neutru.

Vezi și alte greșeli din limba română:

Urmărește-ne pe Google News