MENIU CAUTĂ
22 Ian. 2019 08:46 , de Dragoș Tănase

În ce condiții se declară epidemie de gripă. Numărul deceselor din cauza virusului a ajuns la 25

Distribuie

Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei crește de la o zi la alta, iar ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat de mai multe ori, în ultimele zile, că nu suntem departe de declararea epidemiei de gripă.

Sorina Pintea, a explicat ce condiții trebuie îndeplinite pentru a fi declarată situație de epidemie.

„Dacă într-o săptămână numărul de cazuri diagonosticate depășește numărul de cazuri estimate, atunci putem vorbi despre o săptămână epidemică.

Dacă trei săptămâni la rând avem săptămână epidemică, atunci putem declara epidemie, a explicat Sorina Pintea. În zonele unde circulația virusului gripal este mai intensă, se poate ajunge și la închiderea școlilor”, a arătat ministrul Sănătății.

Între timp, au fost județe care au cerut suplimentarea numărului de vaccinuri primite de la Ministerul Sănătății, în timp ce altele nu.

„Am discutat deja cu distribuitorul, există un număr de vaccinuri care poate fi asigurat săptămâna viitoare și o să vedem dacă mai e necesară depășirea acestui număr de vaccin”, a spus Sorina Pintea, dând asigurări că vaccinarea făcută acum încă se poate dovedi eficientă.

Vaccinarea încă este eficientă, în cazul persoanelor care nu s-au vaccinat, dar se întreabă dacă mai e cazul să o facă acum, a ținut să sublinieze ministrul sănătății, precizând că a discutat în acest sens cu specialiștii.

Suntem în pragul unei epidemii de gripă, dar nu avem încă epidemie de gripă”, declara – vinerea trecută – Sorina Pintea. Direcțiilor de Sănătate Publică și Ministerului Educației le-au fost transmise un set de măsuri pe care trebuie să le ia, măsuri stabilite în urma unei întâlniri care a avut loc săptămâna trecută între ministru și specialiști de la Institutul Național de Sănătate Publică.

În afară de vaccinul antigripal, care este cel mai sigur mod de a ne proteja, trebuie să respectăm anumite măsuri igienico-sanitare: de evitat aglomerațiile, părinții să-și țină copiii bolnavi acasă, iar în școli să se facă un triaj epidemiologic – adică să se constate dacă un copil prezintă simptomele unei răceli sau nu. De asemenea, spitalele trebuie să limiteze vizitele, a precizat Sorina Pintea.

În acest moment, în România, există zone unde virusul gripal circulă mai intens: București, Constanța, zona de vest a țării. Totuși, din toate județele s-a raportat o creștere a numărului de cazuri de viroze respiratorii.


Citește și… Mama biologică a băiatului adoptat de Viorica Dăncilă: „Vreau doar să-l văd, nu să-mi zică mamă!”


 

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Horoscop 20 februarie 2019
Comentarii