Planeta Pluto - caracteristici și curiozități despre planeta pitică

Planeta Pluto a fost descoperită în anul 1930 de către Clyde William Tombaugh. Încă de la descoperirea sa, Pluto a fost considerată a noua planetă a sistemului solar, iar din 24 august 2006, în urma unei rezoluții a Uniunii Astronomice Internaționale în care a fost schimbată definiția termenului de planetă, Pluto a primit statutul de planetă pitică, deoarece nu a curățat spațiul cosmic din vecinătatea orbitei sale.

Cuprins:

Caracteristici fizice

Planeta Pluto se rotește în jurul Soarelui în 247,8 ani pământești, pe o orbită cu rază medie de 5,91 miliarde km. Datorită orbitei excentrice, Pluto poate ajunge într-o poziție mai apropiată de Soare decât planeta Neptun, cea de-a opta planetă din sistemul solar.

Cum a fost descoperită planeta pitică Pluto

Pluto a fost descoperită în urma unei cercetări prin microscop de către astronomul american Percival Lowell. Acesta a presupus că există o planetă îndepărtată dincolo de Neptun din cauza unor neregularități în orbitele lui Uranus și Neptun.

Cercetarea a continuat și după moartea lui Lowell, deoarece a fost preluată de cercetătorii de la Observatorul Lowell. Astronomul Clyde W. Tombaugh a fost cel ce a găsit planeta Pluto și atunci a fost încheiată cercetarea.

Caracteristici fizice ale planetei Pluto

Descoperă curiozități interesante despre planete Marte

Etimologia denumirii

Numele ales pentru planetă este cel al zeului roman Pluton/Pluto. Denumirea a fost sugerată pentru prima dată de Venetia Burney, pe atunci o simplă fată de doar 11 ani din Oxford, Anglia. Pe vremea aceea, bunicul ei care lucra la Biblioteca Bodleiană din cadrul Universității Oxford, citea ziarul The Times unde afla despre descoperirea planetei noi.

El i-a cerut nepoatei să aleagă un nume pentru planetă, iar pentru că aceasta era pasionată de legendele romane și grecești, i-a sugerat numele zeului roman. După îndelungi dezbateri, numele a fost aprobat și adoptat din 1 mai 1930.

Citește și caracteristicile planetei Mercur

Orbita planetei Pluto

Orbita planetei este diferită de orbitele celorlalte planete, deoarece este foarte înclinată în raport cu planul ecliptic și foarte excentrică. Conform informațiilor astronomilor, fiecare trecere a lui Pluto prin orbita lui Neptun durează cu aproximație între 13 și 20 de ani, cu mici variații.

Perioada de rotație a lui Pluto este de 6,387 de zile, la fel ca cea a satelitului său Charon. Cele două corpuri se află mereu în rotație sincronă, ca urmare a efectelor mareice reciproce și își arată mereu unul celuilalt fața.

Pluto este mai mică în diametru și masă decât toate celelalte planete și decât primii șapte sateliți din sistemul solar. Masa și diametrul planetei nu au putut fi descoperite decât la câteva decenii după descoperirea sa. Planeta este de aproximativ de două ori mai mare în diametru și de 12 ori mai mare ca masă decât Ceres, cea mai mare planetă pitică din centura de asteroizi.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 3

Nu se cunoaște compoziția exactă a planetei, dar se preconizează că este formată din azot și monoxid de carbon, în echilibru cu azotul solid și gheața formată din monoxid de carbon de pe suprafață.

Mărimea lui Pluto este mai mică de +14 m, iar pentru observația ei este necesar un telescop cu o deschidere de 30 cm. Arată ca o stea, iar culoarea sa este maro deschis, cu o ușoară tentă de galben.

Pluto are cinci sateliți, iar satelitul Charon este notabil, deoarece este singurul sistem planetă pitică satelit din sistemul solar care are centrul de greutate deasupra suprafeței planetei.

Curiozități despre planeta Pluto

Satelitul lui Pluto, Charon, ar putea avea un Ocean, având în vedere că este atât de îndepărtată de Soare. Conform informațiilor astronomilor, forța gravitațională a planetei a întins interiorul planetei și l-a încălzit astfel încât a creat lichid.

Masa lui Pluto reprezintă 0.02 din cea a Terrei.

Temperatura de pe Pluto este între -233 și -223 de grade.

Sateliții lui Pluto descoperiți în ordine sunt: Charon (1978), Hydra (2005), Nix(2011), Kerberos (2011) și Styx (2012).

Pluto se rotește în jurul Soarelui în 247,8 ani pământești.

Planeta Pluto are ghețari de azot și munți plutitori. Pe măsură ce se mișcă, ghețarii alunecă în apropierea munților plutitori din apă înghețată.

Chiar dacă se spune că este cea mai mare planetă pitică, Pluto concurează și cu Eris, deoarece și ea este la fel de mică și nu se poate stabili clar.

Satelitul lui Pluto, Charon, ar fi responsabil pentru crearea celorlalți sateliți, deoarece Charon a fost creată după ce obiecte mici au lovit planeta Pluto și a lansat în orbita sa mai multe bucăți mari ce s-au transformat în Charon. La fel se crede și despre celelalte luni/ceilalți sateliți.