Somonul din farfuria ta conține mai puțini omega-3 decât crezi. Cum s-a ajuns aici și ce e de făcut

Oferta, extrem de limitată

În cazul somonului, acizii grași omega-3 trebuie să provină din dieta peștelui. Pentru peștii de crescătorie, aceasta înseamnă făină de pește și ulei de pește – așa-numitele „ingrediente marine” obținute din pește sălbatic măcinat, cum ar fi hamsii și subproduse din pește.

Însă oferta globală de omega-3 este extrem de limitată, indiferent dacă provine din pește de crescătorie sau din pește sălbatic. Multe dintre principalele zone de pescuit care furnizează ingrediente marine au atins nivelul maxim de exploatare la mijlocul anilor 1990.

Odată cu dezvoltarea acvaculturii de somon, volume din ce în ce mai mari din oferta limitată de ingrediente marine au fost preluate de piscicultura.

Acest lucru a ridicat îngrijorări cu privire la durabilitate și a crescut costul acestor ingrediente. Rezultatul a fost o scădere constantă a proporției de ulei de pește în dieta somonului de crescătorie, care a fost înlocuit cu uleiuri vegetale. Dar aceste uleiuri nu conțin omega-3 cu lanț lung.

Cantitatea s-a înjumătățit

La rândul său, cantitatea de omega-3 dintr-o porție de somon s-a înjumătățit între 2006 și 2015. Cu toate acestea, industria somonului utilizează din ce în ce mai mult omega-3 ca argument cheie de vânzare pentru produsul său – două porții de somon de crescătorie din Scoția pe săptămână ar acoperi aportul recomandat pentru un adult la nivelurile actuale.

Pentru ca industria somonului să continue să crească și să mențină obiectivele privind omega-3, trebuie să fie mai eficientă.

Și industria produselor din pește și fructe de mare în ansamblu trebuie să depună mai multe eforturi pentru a preveni pierderile de omega-3. O parte a demersului către eficiență a constat în producerea unei cantități mai mari de ulei de pește.

Acest lucru poate fi realizat prin valorificarea subproduselor pescuitului și acvaculturii, cum ar fi resturile, pieile și capetele, astfel încât mai mulți omega-3 să fie păstrați în sistemul alimentar (și furajer).

Deficit global de ulei de pește

Există un stimulent tot mai mare pentru utilizarea întregului pește, ceea ce a dus la progrese semnificative în îmbunătățirea utilizării subproduselor. Se estimează că în prezent aproximativ jumătate din aprovizionarea mondială cu ulei de pește provine din pescuit, în special din acvacultură și din prelucrare.

Cu toate acestea, există încă multe deșeuri și dificultăți logistice în depozitarea și transportul subproduselor din pește și fructe de mare.

O mare parte din motivația industriei de a utiliza subproduse a fost de natură economică, întrucât deficitul global de ulei de pește a determinat creșterea prețurilor peste 8 000 USD (5 900 GBP) pe tonă în 2024.

Raportul „fish in fish out”

Datele din ultimii 20 de ani indică o scădere a utilizării globale a peștelui sălbatic în industria europeană a somonului (înlocuit cu ingrediente vegetale), în timp ce producția a crescut de câteva ori.

În ciuda îmbunătățirilor și reducerilor în utilizarea ingredientelor marine, industria se confruntă în continuare cu o presiune enormă din partea ONG-urilor și a grupurilor de conservare. Acestea sunt îngrijorate de utilizarea peștelui ca hrană, care poate afecta percepția publică asupra industriei acvaculturii.

Pentru a evalua utilizarea peștelui ca hrană în acvacultură, a fost conceput raportul „fish in fish out” (Fifo), care măsoară raportul dintre biomasa de pește inclusă în hrana pentru pești și biomasa de pește produsă în final pentru consum. Obiectivul este ca mai mult pește să fie produs pentru consumul uman decât cel utilizat ca hrană, ceea ce ar duce la un raport Fifo mai mic de 1.

Nouă măsură pentru nutrienți

Organisme de certificare precum Aquaculture Stewardship Council și Best Aquaculture Practices au adoptat diferite forme ale metricii Fifo.

Cu toate acestea, până în prezent, Fifo nu a abordat unul dintre motivele fundamentale pentru includerea ingredientelor marine în hrana pentru pești – furnizarea de omega-3 consumatorilor.

Nu a luat în considerare nici conținutul de omega-3 din peștele utilizat ca hrană, nici din produsul final.

În mod similar, studiile care examinează retenția nutrienților în somon au analizat doar retenția din furaje până la peștele de crescătorie.

Omega-3 pierdut în procesul de transformare a materiei prime din pește în furaje nu este măsurat în prezent. Prin introducerea noii măsuri, nutrienții pot fi urmăriți de la capturarea peștilor sălbatici, separarea acestora în făină și ulei, până la produsul final vândut consumatorilor.

Utilizare resurselor secundare

Metoda utilizată în nFifo favorizează utilizarea resurselor secundare în detrimentul materiilor prime virgine, astfel încât dietele care conțin produse secundare primesc un nFifo mai mic. În teorie, acest lucru ar trebui să promoveze inițiativele de economie circulară.

Introducerea unor indicatori care să prevină risipa de resurse biologice este esențială pentru o producție alimentară durabilă. Hrana actuală pentru somon conține aproximativ 20-25 % ingrediente marine, dar numai aproximativ 5 % provine din subproduse. Acest lucru duce la un nFIFO de 2,17.

Incorporarea exclusivă a ingredientelor marine provenite din subproduse reduce nFifo la sub 0,5. Esențial este că acest lucru asigură în continuare același nivel de omega-3 pentru consumator.

Dacă industria produselor din pește și fructe de mare dorește cu adevărat o producție durabilă, trebuie să devină mult mai eficientă în utilizarea resurselor. Indicatorul nFifo leagă pentru prima dată consumul de pește sălbatic de consumul de omega-3 din somonul de crescătorie, dar ar putea fi aplicat și altor specii și nutrienți.

Evaluarea compromisurilor

Metodologia permite evaluarea compromisurilor dintre includerea și înlocuirea ingredientelor marine în hrana peștilor în diferite stadii ale producției.

De exemplu, deși ingredientele marine pot ridica îngrijorări cu privire la impactul lor asupra pescuitului, acestea au o amprentă de carbon relativ redusă și aproape nulă amprentă asupra solului sau apei în comparație cu ingredientele vegetale. Acest lucru ar putea conduce la abordări mai echilibrate și mai durabile în ceea ce privește producția de produse din pește și fructe de mare.

Se speră că indicatorul nFifo și un instrument accesibil pentru calcularea acestuia (unul este disponibil pe site-ul web Blue Food Performance) vor fi adoptate de organismele de certificare. Acest lucru ar putea duce, de asemenea, la generalizarea unor indicatori de durabilitate mai complecși, permițând consumatorilor să facă alegeri în cunoștință de cauză cu privire la caracteristicile nutriționale și de mediu ale produselor pe care le cumpără.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE