MENIU CAUTĂ

Tehnologii de ultimă generaţie în medicina dentară

Distribuie

Medicul stomatolog Andrei Tîrpea, ne spune care sunt noutăţile apărute în ultimii ani:
Tehnologia CAD-CAM prin care un dinte sau mai mulţi ce necesită coroane ori punţi sunt amprentaţi virtual, apoi, prin intermediul unui soft, se face proiectul viitoarei lucrări, aceasta fiind realizată prin frezare computerizată din ceramică sau zirconiu. Avantajul acestei metode este că aceste lucrări vor fi mult mai precise, iar timpul de realizare va fi mult mai s c u r t (uneori lucrarea este gata în câteva ore). Dezavantajul principal: costul destul de ridicat.
Utilizarea pe scară largă a faţetelor dentare din ceramică permite corectarea unor defecte de poziţie, culoare şi mărime a dinţilor. Dacă practica obişnuită presupune şlefuirea dinţilor pentru fixarea faţetelor, acum, pentru realizarea faţetelor dentare este necesară o preparare minim invazivă a ţesuturilor dentare. În momentul de faţă există faţete pentru a căror aplicare nu mai este necesară şlefuirea dintelui. Faţetele se lipesc adeziv pe dinte. Acestea au un profund rol estetic – pot corecta uneori anumite anomalii de poziţie dentară, cu ajutorul lor se poate închide strungăreaţa şi pot masca problemele cromatice. Cu ajutorul acestora se poate realiza chiar şi zâmbetul perfect.
Digital Smile Design (DSD) este tehnica prin care se realizează un proiect al viitoarei lucrări dentare frontale care să fie în concordanţă cu faţa pacientului. Aceasta se face prin intermediul unui soft şi pe baza unor fotografii ale feţei şi arcadelor dentare, permiţând astfel tehnicianului dentar realizarea unor lucrări cât mai armonioase şi mai bine integrate.
Implanturile zigomatice – prin care se pot reabilita măselele cu deficit osos. Înainte, pentru realizarea acestora era necesară o intervenţie asupra sinusului maxilar. Faţă de tehnica veche, acum pacientul poate pleca protezat provizoriu imediat după inserarea acestor implanturi.

Comentarii