Cu „tunurile” pe Uniunea Europeană

 1 comentariu

De ce să nu distrugem ceva bun, dacă putem să-l înlocuim cu ceva rău?! Cam așa ar suna un motto al autorilor actualului asediu declarativ asupra Uniunii Europene, care vine din direcții geografice opuse - Est și Vest. Cu doar 35 de ani în urmă, URSS și SUA erau cele două superputeri care se confruntau în Războiul Rece. Azi, avem de a face cu o Rusie urmașă a puterii nucleare a URSS, cu o economie slab tehnologizată la standardele actuale, bazată pe vânzarea de hidrocarburi, puternic polarizată socioeconomic, o putere în declin și care depinde de China în multe privințe. SUA, o a doua mare fostă superputere, și ea în declin relativ deși la altă scară, este temătoare de China și își reorientează eforturile înspre zona Pacificului, în timp ce noul centru economic al lumii s-a mutat de ceva timp în Asia. Ambele, Rusia și SUA, și-au „îndreptat tunurile” spre Uniunea Europeană, fiecare în felul său. 

În noua Strategia de securitate a SUA, publicată recent, remarcăm tonul superior adoptat cu privire la europeni. Una dintre secțiuni e intitulată „Promoting European Greatness”, ca și cum europenii și-ar fi propus să fie măreți și nu reușesc singuri, au nevoie de ajutor și nici nu știu că au nevoie de ajutor. „Uniunea Europeană” apare o singură dată în document, în schimb, „Europa” apare de multe ori. Ca și cum nu ar exista o piață comună, o Uniune Europeană, instituții europene, politici europene comune. Strategia pare să încurajeze destrămarea UE și spargerea în statele membre.

Și mai recent, ca urmare a amendării multimiliardarului Elon Musk de către UE, secretarul de stat adjunct al SUA, Christopher Landau, declara așa: „Țările Europei nu pot să se uite spre SUA pentru propria lor securitate în timp ce subminează securitatea SUA prin intermediul UE (nealeasă, nedemocratică și nereprezentativă)”. Nu discut aici caracterul tendențios al afirmației și erorile de înțelegere a UE. Amenda aplicată companiei X, anunțată vineri, este prima măsură semnificativă de aplicare a Legii serviciilor digitale a UE. Pentru că în UE legea este mai presus de miliardari și nu invers.

Nu putem uita critica dură a vicepreședintelui J.D. Vance din cadrul Conferinței de Securitate de la München, care spunea în februarie anul acesta că elitele politice europene exclud pe nedrept partidele populiste sau de extremă dreapta din discursul democratic. Ca și cum Europa nu are istoria ei de fascism și nazism care au dus la Al Doilea Război Mondial. Într-o conversație care ar fi trebuit să fie internă, dar divulgată public în primăvara acestui an, secretarul de război Hegseth ar fi descris dependența Europei de umbrela de apărare a SUA drept „o jalnică desfrânare”. Ca și cum NATO nu ar fi fost înființată și pentru a apăra interesele economice ale SUA în Europa anilor postbelici, printre alte rațiuni politice globale.

În 25 iunie 2025, Reuters citează dintr-o postare a lui Medvedev (Telegram), care afirma că „așa-numita (idee a) Ucrainei în UE reprezintă un pericol pentru țara noastră”. Deși știm că Putin însuși s-ar fi exprimat în sens contrar. La final de septembrie 2025, Lavrov afirma: „NATO și Uniunea Europeană vor să declare, de fapt, au declarat deja un război real împotriva țării mele și participă direct la acesta”, conform TASS.

Putin, în 3 decembrie a.c. a dat vina pe țările europene pentru sabotarea negocierilor de pace privind Ucraina - sugerând că Europa este responsabilă pentru continuarea conflictului. Asta în timp ce (1) Rusia este agresorul, Rusia este cea care a atacat barbar și masiv Ucraina începând cu 24 februarie 2022 și (2) Uniunea Europeană a fost exclusă de la „negocierile de pace” care s-au produs peste capul europenilor, inclusiv al ucrainenilor. În 4 decembrie 2025, Medvedev a amenințat că, dacă Europa ar confisca activele rusești înghețate (ca parte a unui plan de reparații pentru Ucraina), acest lucru ar fi considerat un „tip special de casus belli” - adică o justificare pentru război - împotriva Bruxelles-ului și a statelor individuale ale UE.

Apoteotic, într-un dialog indirect pe X (fostă Twitter), Musk și Medvedev au căzut de acord că UE trebuie să fie desființată!

Se poate crede că atât Rusia, cât și SUA desconsideră UE pentru că nu e o mare putere militară, deși statele membre împreună au o putere considerabilă, inclusiv nucleară. Anunțul președintei Comisiei Europene că a venit momentul ca UE să devină geopolitică nu a scăpat neobservat. Pașii pe care Uniunea Europeană îi face pentru a întări apărarea comună europeană sunt semnificativi și merg în direcția unui rol geopolitc sporit al UE. Desigur, e mult de lucrat aici. Dar solidaritatea europeană a funcționat minunat ca efort de a susține Ucraina în fața agresiunii rusești. 

În acest moment, UE este împinsă literalmente spre o aprofundare a apărării europene, la o integrare mai solidă, pentru a apăra realizările economice, piața comună, politicile economice și sociale care au condus la extinderea democrației și prosperității spre estul european. Alternativa este foarte sumbră. O destrămare a UE nu este imposibilă sub presiuni externe și interne masive. Oare asta se încearcă dinspre puternicul aliat strategic al României care este SUA? 

Aceeași strategie de securitate națională americană pe care am invocat-o mai sus conține și următorul pasaj: „Totuși, Europa rămâne vitală din punct de vedere strategic și cultural pentru Statele Unite. Comerțul transatlantic rămâne unul dintre pilonii economiei globale și ai prosperității americane. Sectoarele europene, de la producție la tehnologie și energie, rămân printre cele mai robuste din lume. Europa găzduiește cercetări științifice de vârf și instituții culturale de top la nivel mondial. Nu numai că nu ne putem permite să ignorăm Europa - acest lucru ar fi autodistructiv pentru ceea ce își propune această strategie să realizeze”. 

Din nou, strategia vorbește despre Europa și nu despre Uniunea Europeană. Posibil ca la Casa Albă să nu se înțeleagă cât de semnificativă este Uniunea Europeană pentru toate statele membre, chiar vitală. Posibil ca această administrație să considere că ar fi mai profitabil pentru SUA ca UE să se destrame, pentru că e mai ușor să ai de-a face cu state individuale, fără legi comune care să lezeze interesele marelui capital și pentru că principiul „divide et impera” și-a dovedit eficacitatea de-a lungul timpului.

Sunt mulți concetățeni care vorbesc de rău Uniunea Europeană, fără să știe ce reprezintă ea și fără să-și dea seama cât de mult s-a dezvoltat România după aderarea la UE. Că nu s-a dezvoltat în mod egal, foarte adevărat. Dar politica de coeziune și fondurile structurale ale UE țintesc tocmai acest aspect.

România nu este un contribuitor net ci este un beneficiar net în cadrul Uniunii Europene. De-a lungul anilor, încă de la aderare, România a primit semnificativ mai mult de la UE decât a plătit. În funcție de moment și de metoda de calcul, beneficiul net este estimat la 65-68 de miliarde de euro, până acum. PIB-ul pe cap de locuitor în România (calculat pe baza parității puterii de cumpărare) s-a îmbunătățit semnificativ: de la aproximativ 40% din media UE în 2006 la aproximativ 76% în 2022. Pentru perioada 2021-2027, România urmează să primească 31,5 miliarde de euro pentru a întări coeziunea economică, socială și teritorială - inclusiv investiții în competitivitate, infrastructură, tranziția verde și digitală, educație, sănătate, incluziune socială. Dar beneficiul de a fi în UE nu se măsoară doar în bani și aspecte materiale, ci în moduri de viață, în practici învățate, în valori ale inclusivității și democrației, în solidaritate și identitate europeană.

O desfacere în bucăți a UE, în state membre, ar însemna o expunere a vulnerabilităților individuale ale acestora în fața „marilor puteri”. Exploatarea și umilirea europenilor, inclusiv a românilor, ar putea lua locul oportunităților de a ne dezvolta economic, social, tehnologic, cultural împreună. Tocmai pentru că nu dorim un asemenea scenariu, este important să punem mințile și energiile noastre în reflecția și acțiunea europeană comună în direcția întăririi UE. Noi, europenii, trecem prin momente foarte dificile, având în vedere aceste tunuri verbale și schimbările majore care au loc în această perioadă la nivel global.

Autorii unui studiu major al European Policy Center (2025), printre care și o româncă, se întrebau „History is calling, but will Europeans come to the rendezvous?” (Istoria ne cheamă, dar vor veni europenii la întâlnire?) să ne întrebăm și noi, românii care ne simțim europeni: Cu ce putem contribui la întărirea Uniunii Europene, casa noastră comună?

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    BakerMan 09.12.2025, 21:29

    Strategia Nationala de Securitate a SUA e in concordanta cu Acordul comercial SUA-UE din iunie 2025, prin care in mod formal Bruxelles-ul accepta vasalitatea economica fata de Washington. SUA si-au pierdut profilul hegemonic, iar cel imperial e cat se poate de evident. UE nu are mijloacele necesare de a contracara mai ales influenta militara, economica si politica a SUA. Bruxelles-ul mizează doar pe puterea sa ideologica, oricum secundara si, pe deasupra, afectata si de scandaluri din ce in ce mai importante de corupție in care sunt implicati membri marcanti ai birocratiei bruxelleze. Important e ce mai rămâne din triada de securitate a Romaniei: parteneriat strategic cu SUA, membru NATO, membru UE. Sa speram ca nu rămânem doar cu ,,Cântarea UE"!

ALTE ȘTIRI
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
28 sept.
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unor modificări legislative importante privind drepturile consumatorilor şi combaterea practicilor comerciale incorecte.
28 sept.
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
28 sept.
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
28 sept.
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Profimedia
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
28 sept.
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Ultimele știri
06:10
„29155, Fantomele Kremlinului”. Cum o echipă secretă de asasini ruși a provocat moarte în Europa până la granița cu România
06:00
„Scoreboard”, jocul bolnav al bandelor interlope, cu puncte pentru atacuri și violență: „Ca la un campionat de fotbal: 50 de puncte - rănile la cap, 30 - înjunghierile în piept, maximum pentru crime”
05:40
Șefa de la AI lăsată să doarmă în saună la un team-building și apoi demisă cere despăgubiri uriașe: „Colegii bărbați au consumat alcool, eu am fost singura concediată”
01:06
Gică Hagi dă de înțeles că pleacă de la națională, după rușinea cu Bosnia: „Cu sau fără mine, trebuie să producem calificări! Eu sunt vinovat, am planificat prost”
TRENDING
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Bilanțul activității Parchetului European în mandatul Laurei Codruța Kovesi, care expiră pe 31 octombrie: Numărul anchetelor a crescut, dar au existat și probleme
28 sept.
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
28 sept.
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Un cartier din orașul Dubrovnik
28 sept.
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
28 sept.
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
28 sept.
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Nave de croazieră la apusul soarelui pe Dunăre
28 sept.
Croaziera de opt zile care străbate patru țări europene, pe Dunăre, la bordul unui hotel plutitor de lux
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O mașină de poliție parcată
28 sept.
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
28 sept.
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
Studenţii din România pot beneficia de reduceri substanţiale la transportul feroviar în anul universitar 2026-2027.
28 sept.
Studenții pot plăti cu 90% mai puțin pentru biletele de tren. Cine beneficiază de reducere și ce trebuie să știe
Unul din trei clienți care utilizează iZi, agentul conversațional cu inteligență artificială dezvoltat de eMAG, revine pentru a căuta alte produse.
28 sept.
Ce va fi de Black Friday la eMAG și cum puteți ghici data: „Mizăm pe AI pentru vânzări mai mari”
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză