Pentru ce fel de evenimente sunt recomandate mini prăjiturile

Comentează

Nu există nicio petrecere fără ceva dulce. Acesta este un obicei cu rădăcini adânci în societatea umană. Ca să facem o mică lecție de cultură generală, cei care au dat “startul” dulciurilor la petreceri au fost egiptenii.

În Antichitate aceștia preparau deserturi cu miere, dar și curmale, smochine, nuci. Se obișnuia și servirea unor turte dulci, oferite și la ceremoniile religioase. Greci și romanii au preluat obiceiul plăcerilor culinare.

Cetățenii marelui imperiu aveau preparate numite “libum” și “dulcia domestica”. Însă cei care au adus la apogeu servirea dulciurilor au fost francezii și italienii. La curtea Regelui Ludovic al IV-lea produsele de patiserie, de exemplu, erau adevărate opere de artă. Regii și reginele erau mari consumatori de dulciuri.

Elisabeta Tudor chiar era cunoscută ca o devoratoare de prăjituri, având însă și o dantură deficitară. Convinși fiind că am învățat faptul că dulciurile se consumă responsabil, nu trebuie să ne privăm de această plăcere.

Iar un eveniment nu poate fi organizat fără prăjituri delicioase, sofisticate, de lux. Aici intră în scenă cofetăria House of Cookies. Cu o experiență de peste 10 ani, produsele oferite de această sunt de excepție. Iar pentru evenimente, trebuie neapărat să alegem miniprajiturile lor.

Nunțile elegante necesită deserturi rafinate

Cu siguranță am participat la nunți. Pe lângă meniu, la final, se servește și tortul. Însă, în ultimul timp este un trend ca nunta să aibă și un candy bar. Aici pot fi expuse mai multe tipuri de prăjituri.

De exemplu, selecția de miniprajituri de la Cofetaria House of Cookies se poate adapta oricărei nunți. Aceste evenimente nupțiale sunt realizate respectând anumite cerințe, chiar și o selecție de culori.

House of Cookies poate realiza prăjituri în miniatură care să se “asorteze” perfect. Pentru o nuntă elegantă poți alege din mai multe tipuri. Clair de lune, imaculată sau Melancolia sunt doar câteva.

Mai mult ele pot fi personalizate în funcție de dorința mirilor. Produsele sunt realizate din ingrediente naturale, fine, lăsând o impresie de durată, ca și nunta. De asemenea, tot la House of Cookies poți comandă și tortul.

Multe cupluri optează pentru torturile seminaked sau cu glazură din pastă de zahăr. În orice caz, toate acestea sunt cu adevărat delicioase.

Botezul este mai șic cu prăjituri miniatură

Nu există eveniment mai fericit decât nașterea unui copil. În tradiția creștină, la puțin timp, urmează botezul. Acesta este adesea marcat de o petrecere frumoasă. Poate fi un eveniment restrâns, în familie, sau un eveniment grandiose.

Nu contează însă numărul invitaților. Un lucru este clar: nu trebuie să lipsească prăjiturile. Același candy bar ca și la nuntă poate fi regăsit și la botez. Aici poți însă să optezi pentru decorarea miniprajiturilor mult mai fantezist.

Fiind vorba de un copil, poți alege inclusiv personaje din desene animate, ursuleți, curcubee și multe altele. Discută din timp cu artizanii patiseri de la House of Cookies.

Prin experiența lor, aceștia îți pot oferi sfaturi de decorare sau asortare a prăjiturilor. Fiind solicitați de multe persoane, au o experiență suficientă pentru a face față oricărei provocări.

Prăjituri speciale pentru evenimente corporate

Să nu uităm de aceste tipuri de eveniment. Marile firme obișnuiesc să organizeze întâlniri cu angajații sau clienții cu diverse ocazii. Poate fi vorba de lansarea unor servicii, produse, Crăciun sau o gală de premiere.

Majoritatea petrecerilor corporate pun la dispoziția celor prezenți și un bufet cu aperitive și, desigur, prăjituri. Trebuie evitate acele prăjituri mari, pentru că invitații nu vor sta să le taie.

Mini prăjiturile de la House of Cookies sunt alegerea ideală. Ele au un aspect elegant, o textura fină, un gust desăvârșit. Chiar și cei mai pretențioși clienți ai companiei vor degusta și a două prăjitură. Iar tu, ca organizator, vei face o impresie cât se poate de bună, câștigând loialitate pe termen lung.

Un garden party cu prăjituri “diafane”

Cum observăm, în ultimii ani, în țara noastră au loc multe evenimente. Vara sunt la modă petrecerile în grădină. De obicei, evenimentele artistice, lansările de cosmetice sau parfumuri se pretează la așa ceva.

Garden party-urile sunt inspirate din evenimentele Angliei din perioada romantica și victoriană. Pentru mulți, acestea duc chiar cu gândul al celebra poveste a lui Lewis Carroll, “Alice în Țara Minunilor”.

Iar de acolo nu lipseau mini prăjiturile. Așa că nicio petrecere într-o gradina de vară nu poate exista fără ele. Iar House of Cookies are preparatele ideale. Chiar și Alice sau Iepurele Alb ar mânca cu poftă minunatele prăjituri.

Și uite, așa chiar ai o idee pentru următorul garden party. Vorbește cu artiștii de la House of Cookies pentru a-ți face mini prăjituri inspirate din celebra poveste.

O petrecere la tine acasă

De multe ori, când organizăm un eveniment în sânul familiei, tindem să pregătim noi totul. Totuși, vorbim de ceva foarte solicitant, obositor. Multe gospodine au și loc de muncă și alte îndatoriri.

Iar a pregăti o masă perfectă poate fi foarte greu. Așa că te scăpăm de povara prăjiturilor măcar. Poți apela, cu încredere, la House of Cookies pentru platouri deosebite cu mini prăjituri.

Poți alege platouri deja predefinite. Acestea sunt cu cele cu minitarte, platoul asortat, fresh sau “I love chocolate”. Dacă însă dorești ceva personalizat, poți alege tu ce tipuri de dulciuri vrei și ce cantitate.

Gustul lor deosebit îi va face pe invitați să creadă că sunt pregătite în casă. Asta pentru că patiserii House of Cookies nu pun doar ingrediente de calitate în dulciuri. Aceștia pun și mult suflet. Astfel vei cumpăra mini prăjituri realizate cu dragoste.

Nu contează de ce tip este evenimentul organizat de tine. Îți garantăm că te poți baza, fără probleme, pe dulciurile oferite de House of Cookies. Pentru mai multe detalii, intră acum pe houseofcookies.ro și pornește în aventura ta dulce.

Sursa foto: Freepik.com

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Debitul Dunării la intrarea în România, în zona Baziaș, va rămâne sub media multianuală în următoarele trei luni, iar regimul hidrologic al râurilor interioare va fi sub normal
20:25
Dunărea și râurile României, sub mediile normale în această toamnă. Debitele ar putea coborî sub 30% în unele zone
În curtea unei hale industriale, un pompier echipant cu aparat de respirat stă în genunchi pe o platformă betonată și direcționează un jet de apă spre un incendiu violent, sutești, valcea, 3 octombrie 2026
20:09
Incendiu la o hală plină de vopseluri și diluanți din Sutești, județul Vâlcea. Autoritățile au trimis mesaj RO-Alert din cauza fumului dens
MONDEN
Anamaria Ferentz
18:21
Anamaria Ferentz, mărturisiri dureroase la două luni după eutanasierea câinelui: „Învăț să trăiesc cu golul imens pe care l-a lăsat”
Romanita Iovan
17:07
Romanița Iovan a împlinit 62 de ani. Decizia luată de ziua ei și a fiului său: „Fără scuze, cu răbdare și disciplină”
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
11:26
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
21:51
Inteligența artificială are nevoie de aceleași măsuri de siguranță ca industria nucleară, avertizează un fost inginer OpenAI
21:27
Confesiunile unui jurnalist care a vizitat Coreea de Nord: de la karaoke cu „Barbie Girl” alături de supraveghetorii regimului, la prânzuri cu pizza
21:18
„Rusia plănuiește mai multe acte de sabotaj” avertizează Kaja Kallas. Țările europene pregătesc un plan de răspuns pentru atacurile hibride de la Moscova
20:26
O lună octombrie mai caldă decât de obicei ar putea prevesti o iarnă grea pentru Europa: ce arată prognozele meteorologilor
TRENDING
Reportaj
16:30
Misterul blocului care a fost construit pentru ceva ce Bucureștiul nu mai văzuse niciodată
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 17 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 4 octombrie 2026. Peștii sunt sincer preocupați de resursele de orice fel, de buna lor administrare și de economii
Cu venirea sezonului rece, supele, tocănițele și mâncărurile preparate în cantități mari revin în meniurile multor familii.
19:14
Regula de 2 ore care trebuie respectată atunci când pui mâncarea proaspăt gătită în frigider
pop-up cu tema „Gilmore Girls” al restaurantului Luke's Diner, pe 5 octombrie 2016, în Beverly Hills, California
19:06
„Set-Jetting”, marea tendință din turism care schimbă vacanțele de iarnă. Cum poți păși în orășelul din „Gilmore Girls” într-o vacanță
Mâinile unei persoane aranjeaza un bagaj în compartimentul pentru bagaje din avion.
17:57
Turiștii din UE și Marea Britanie vor putea călători cu două bagaje de mână gratuite. Regulile pentru zborurile europene se schimbă din 2027
Lola Baird, o tânără de 24 de ani din nordul Londrei, a experimentat recent o problemă neașteptată: răul de mișcare
17:16
De ce se simt rău unii pasageri în mașinile electrice și cum poți scăpa de senzația de amețeală
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Protestatarul Cezar Avrămuță, cunoscut ca “Stegarul Dac”, într-un copac din curtea Arestului Central al Capitalei. Fotografie de arhivă: Hepta
17:10
Stegarul Dac, arestat preventiv pentru 30 de zile. Este acuzat că a lovit un jandarm care asigură paza la Arestul Central, unde este închis Călin Georgescu
Legea femicidului, intrată în vigoare în aprilie 2026, rămâne neaplicabilă în totalitate din cauza lipsei metodologiei necesare.
16:29
Legea femicidului, fără metodologie după cinci luni. România a înregistrat deja 30 de cazuri de la începutul anului
Imaginea îl prezintă pe Dănuț Buhăescu, îmbrăcat într-o bluză neagră, stând la biroul său încadrat de drapelul României și cel al Uniunii Europene.
15:11
Dănuţ Buhăescu, primarul PSD din Uricani, a murit. Se afla la cel de-al șaselea mandat
Anvelope de iarnă
14:32
Când trebuie să echipăm mașina cu anvelope de iarnă: Ce spune Codul Rutier despre data fixă și ce amenzi riscă șoferii
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
10:55
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale