În prezent, atacantul de 30 de ani se simte bine și este gata să reintre în echipa pregătită de Laurențiu Reghecampf.

”Mă simt bine, toată săptămâna am făcut antrenamente normale, mă simt bine. Mâine e un meci foarte important. Mergem la Târgu Jiu să câştigăm cele trei puncte şi sperăm să facem un meci bun. Sincer, sunt bucuros. Totuşi, am pierdut două etape. Mă gândeam că va dura mai mult. Mă bucur că mă pot antrena sută la sută”, a precizat, la Digi Sport, Ciprian Marica.

În ceea ce privește metodele terapeutei Marijanei Kovacevic la care a apelat și el după accidentare, Marica a spus: ”Nu e vorba de nici o terapie care e în afara legii. E doar un aparat, nimic spectaculos. O terapie cu un aparat electric. E singurul lucru pe care îl face Marijana şi îl face foarte bine. După cum vedeţi, m-a recuperat în timp record şi cam atât. Ea are soluţia asta, acest aparat, nimeni nu îşi explică, dar nu este nicio magie la mijloc. Jucători de la Real Madrid, de la Barcelona se tratează la ea”.

În ceea ce privește șansele să prindă lotul României pentru Euro 2016, Marica a spus: ”A fost o perioadă mai nefastă, cu accidentări. Trebuie să fiu cât se poate de lucid. Sunt un tip ambiţios şi voi face tot ce e cu putinţă pentru a juca cât mai bine la Steaua şi pentru a fi convocat. Mă concentrez pe ceea ce am de făcut la Steaua, Euro e după aia”.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.