Eroul negativ al „lupilor galbeni” a fost fundaşul Alexandru Benga. Acesta a provocat penalty-ul din care ilfovenii au deschis scorul şi, mai apoi, în minutul 35, a fost eliminat de pe teren, pentru un fault complet gratuit la mijlocul terenului.
„Am făcut un meci foarte prost, am pierdut acest meci și am retrogradat. Eu sunt principalul vinovat pentru acest eșec. Vreau să le cer scuze suporterilor, antrenorilor și colegilor. Am făcut două greșeli de începător, mă doare sufletul. Sper să trec cât mai repede peste această zi neagră. Eu sper să rămânem la echipă în liga a doua, să se găsească resurse și să promovăm în sezonul viitor”, a spus, la Dolce Sport, Benga
Fundaşul echipei ploieştene a fost completat de antrenorul Petrolului, Ionel Gane: „Sunt trist că se încheie aventura cu două etape înainte. Nu ne-am fi dorit nici eu, nici băieții mei, ne-am fi dorit să câștigăm, să ne apropiem la un punct și să încercăm acest miracol pe care ni l-am propus în aceste două meciuri. De două luni, de când sunt sunt la echipă, jucătorii s-au pregătit exemplar și am încercat să câștigăm, am jucat un fotbal frumos. Chiar dacă Petrolul retrorgadează, ar trebui să intre rapid în Liga 1, pentru că aici îi este locul”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_7508c57e20c26f164bf953dd6aea7196.jpg)

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_3b1976f365a60739e2754d0a9f8093d4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_3ccf2a19bb8e301fdd22c0f531222edc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_68dc3e277599f0d3f4ede67b71a44a91.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_3d77418d9ce1d1264a91f4b9bd82f98c.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_611748c6318c38b2eb76f41ec0c8879a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_4eb2a572bb68c27ef1734e60c87149e9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_74da1d090aaed6187cce71206cad8288.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_90c6cb976e40e8c0dd440e61ad785656.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_4a6ecb11c41553bc412f47ba0a14e43a.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.