Federația Elenă de Fotbal a demarat o anchetă în cazul echipei Skoda Xanti, trupă pregătită de antrenorul român Răzvan Lucescu.

Concret, federalii eleni au primit informații că partida Panelefsiniakos – Skoda Xanti 0-5, disputată pe 17 decembrie 2015, în Cupa Greciei, ar fi fost trucată. Miza? Câștigurile la pariuri! Cei care au anunțat reprezentanții Federației Elene de Fotbal că acest meci ar fi trucat sunt analiştiii site-ului sportsradar.us, al cărui sistem de detectare a fraudelor a indicat un model neobişnuit de plasare a pariurilor la acel meci, notează Dolce Sport.

Pe atunci jucător la Skoda Xanti, Ovidiu Herea mărturisea pentru Mediafax:  ”Nu mi s-a părut nimic ciudat în timpul jocului. Era normal ca noi să câştigăm pentru că noi eram mai buni. Ei erau din Liga a 3-a şi nu aveau cum să ne pună probleme”.

În schimb, Stella Dragatsiki, procurorul care a investigat acest caz a precizat: ”Sunt indicii clare că acest joc a fost manipulat. Modul în care au evoluat lucrurile în această partidă duc la concluzia că Panelefsiniakos urma să piardă această partidă la cel puţin două goluri diferenţă”. 

Dacă va fi găsită vinovată, Skoda Xanti va fi retrogradată automat în liga a doua elenă. În plus, Comisia de Etică a Federației Elene de Fotbal a cerut și o amendă record, în valoare de trei milioane de euro! 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.