Cu un sfert de ora intarziere, avionul companiei Tarom a adus, ieri, in tara medaliatii romani cu aur la Campionatele Mondiale de gimnastica.
Andreea Raducan, Marius Urzica, Marian Dragulescu si antrenorul Octavian Belu au participat la Gala Laureatilor ce a avut loc luni seara, la Anvers. Cei patru au fost obligati sa mai stea o zi in Belgia, intrucat Tarom nu are cursa directa in cursul zilei de marti, iar Sabena, compania cu care mai puteau veni, a intrat in faliment.
La sosire, Andreea a fost asteptata de parinti si de fratele sau, familia reusind sa o vada doar pentru cateva ore. „Va pleca la Deva, apoi la concursuri de Cupa Mondiala. Abia la Craciun o mai vedem”, ne-au spus parintii dublei campioane mondiale. Intrebata despre rezultatele de la Ghent, Andreea a spus: „Se putea mai bine la individual. Cat despre greutatea mea, consider ca nu sunt obeza, iar rezultate am obtinut si asa”.
Antrenorul Octavian Belu a considerat ca Mondialele au fost foarte slab organizate, cu multe lipsuri, cu bani foarte putini, iar gala de luni seara nu a fost altceva decat o pierdere de timp. Cat despre eventualitatea parasirii lotului feminin, tehnicianul a adaugat ca nu vrea ca acest lucru sa devina o obsesie si ca se mai gandeste. „Pana acum am pus pe primul plan interesul altora. Cred ca a sosit timpul sa pun accent si pe interesul meu sau al familiei mele”, a afirmat Belu.
Cei doi baieti medaliati cu aur, Marius Urzica si Marian Dragulescu, s-au declarat fericiti. Primul dintre ei a spus ca-si dorea foarte mult o medalie la paralele pentru a nu se mai spune ca este un sportiv de un singur aparat. Va pleca la concursuri in Germania si la Glasgow, dupa care – spre finalul anului – se va ocupa de problemele de sanatate. Marian a afirmat ca nu el este recordmanul gimnasticii masculine, pentru ca inca nu are un titlu olimpic, dar spera sa devina cel mai bun gimnast roman din istorie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.