Adrian Marţian, fost partener de afaceri al lui Adrian Mutu, a lansat un atac fără precedent la adresa jucătorului de la Petrolul Ploieşti.Adrian Marţian susţine că, nici mai mult, nici mai puţin, Adi Mutu a vrut să-l asasineze! ”La începutul anului 2013, am primit un telefon de la Adrian Mutu, care m-a rugat să vin de urgenţă în Corsica, pentru că vrea să discutăm ceva important. M-am urcat în avion şi am plecat la Ajaccio, unde aveam să trăiesc un episod incredibil, pe care publicul trebuie să-l afle, pentru a înţelege cine e cu adevărat Adrian Mutu şi cu ce lucruri murdare se ocupă. Adrian Mutu a vrut să mă asasineze! Şi nu sunt singurul pe care l-a avut în vizor!Dorea să mă determine să semnez o serie de acte prin care fabrica de biodiesel, la care eram parteneri, să intre în posesia lui exclusivă. Dar el nu mai plătise de ceva timp şi se intrase într-un impas... Ne-am strâns pe la 11 dimineaţa la o terasă de pe faleza aflată în faţa hotelului ”Radisson” din Ajaccio. Am stat acolo câteva ore, interval în care Mutu a băut încontinuu.A încercat de la bun început să pună presiune pe mine. Înspre seară, ne-am mutat într-un separeu din hotel. Văzând că nu mă îndoaie cu contractul, a devenit tot mai agresiv. După miezul nopţii, s-a apucat să spargă frigiderele unde era închisă băutura, să rupă lacătele cu cuţitul, să răstoarne mesele din restaurant! A dat un telefon, iar după câteva minute au intrat în încăpere doi corsicani, aranjaţi cu pistoale. Îi chemase ca să mă lichideze! Nu-i nicio glumă. Calculul clar al lui Mutu a fost atunci aşa: ori Marţian semnează, ori moare! Ulterior, chiar el mi-a povestit tot! Mi-a zis că mă programase de multă vreme.Marele meu noroc a fost că unul dintre ei m-a recunscut, altfel îşi făceau treaba şi dispăreau, că acolo nu stau la discuţie cu tine. Te împuşcă şi la revedere, oriunde ai fi”, a declarat Adrian Marţian pentru Gazeta Sporturilor.