marcis si lienen

”Nu pot decât să felicit echipa pentru că a jucat în aceste circumstanţe. Antrenorii din alte campionate nu-şi pot imagina astfel de condiţii. Când jucătorii riscă să fie daţi din apartamente, când nu au, poate bani de mâncare, iar eu, antrenorul, le cer să câştige meciuri… Este lipsă totală de respect din partea cuiva care are milioane şi milioane de euro, iar eu nu pot să înţeleg şi să accept asta.

A fost foarte greu, nu pentru că nu am avut echipă, ci pentru că nu am avut condiţiile necesare. Suntem un club cu jucători buni, cu angajaţi buni, cu o mentalitate bună, cu jucători care vor să câştige. Dar nu suntem plătiţi, şi atunci am impresia că patronii nu vor să ne ajute. Din contră, parcă doreau să retrogradăm şi să nu mai plătească salariile în prima ligă! Aşa ceva e incredibil pentru mine şi îmi pare foarte rău pentru oamenii din Galaţi”, a spus Ewald Lienen, la Digi Sport.

Locuinţa şi mai multe firme ale lui Dan Adamescu, patronul clubului Oţelul Galaţi, au fost percheziţionate astăzi de procurorii DNA! Adamescu este suspectat că ar fi dat mită la patru judecători de la Tribunalul Bucureşti pentru ca aceştia să faciliteze societatea Astra Asigurări de un proces în care i se cere insolvenţa. Cei patru judecători au fost arestaţi marţi seară.

În 2011, Oţelul Galaţi câştiga titlul şi Supercupa României şi participa în toamnă în grupele Ligii Campionilor.

Urmărește-ne pe Google News
Diana, un arbitru de 22 de ani, este victima răzbunării pornografice: „Sunt dezgustată. Am ajuns în centrul unui uragan, unui infern, asaltată de mii de mesaje”
PARTENERI - GSP.RO
Diana, un arbitru de 22 de ani, este victima răzbunării pornografice: „Sunt dezgustată. Am ajuns în centrul unui uragan, unui infern, asaltată de mii de mesaje”
Prinsă în pădure cu amantul! O celebră prezentatoare de la noi și-a spulberat căsnicia
Playtech.ro
Prinsă în pădure cu amantul! O celebră prezentatoare de la noi și-a spulberat căsnicia
O tânără înţeapă mai multe prezervative într-un supermarket, apoi le pune înapoi pe raft. VIDEO
Observatornews.ro
O tânără înţeapă mai multe prezervative într-un supermarket, apoi le pune înapoi pe raft. VIDEO
Horoscop 24 ianuarie 2022. Fecioarele redevin serioase și harnice, cum nu prea au reușit să fie în ultima perioadă
HOROSCOP
Horoscop 24 ianuarie 2022. Fecioarele redevin serioase și harnice, cum nu prea au reușit să fie în ultima perioadă
Cum a reacționat George Simion după ce a fost stropit cu cerneală
Știrileprotv.ro
Cum a reacționat George Simion după ce a fost stropit cu cerneală
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
Telekomsport
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale
PUBLICITATE
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale