Adi Mutu se disculpă, după ce Dinamo a ratat calificarea în play-off: ”Cine spune că sunt vinovat, caută doar scuze”.Dinamo a ratat participarea în play-off-ul din Liga 1, după ce a fost învinsă de Astra cu 2-0, în ultima etapă a sezonului regular.Cu toate că la începutul sezonului a ocupat funcția de director general al lui Dinamo, Adi Mutu nu crede că are vreo vină pentru acest dezastru de imagine în care se află gruparea ”câinilor roșii”.
”Nu mă simt responsabil pentru acest eşec. Noi am lăsat Dinamo în etapa a şaptea, au mai jucat 19 meciuri de atunci. Noi am mizat atunci pe o calificare în Europa League, dar nu ne-a ieşit pentru că am întâlnit o echipă foarte puternică, Bilbao, şi de atunci s-a schimbat totul. Cine spune că sunt vinovat eu sau Cosmin Contra (n.r. fostul antrenor al lui Dinamo) caută doar scuze. În meciurile următoare se puteau corecta greşelile făcute", a declarat Mutu, la Pro X.În prezent manager sportiv la FRF, Mutu a conchis: "E un sezon ratat pentru Dinamo. Dinamo a jucat foarte slab, mi s-a părut că e o echipă apatică, fără atitudine. Echipa nu a fost conectată aşa cum trebuia la un asemenea meci, în care îi trebuiau două rezultate din trei”.