Mergi direct la conținut »
Adrian Ungur s-a oprit în semifinalele turneului de tenis Sibiu Open. Finala Stebe - Taberner
Tenis Libertatea > Sport > Tenis > Adrian Ungur s-a oprit în semifinalele turneului de tenis Sibiu Open. Finala Stebe - Taberner

Adrian Ungur s-a oprit în semifinalele turneului de tenis Sibiu Open. Finala Stebe – Taberner

Tenismanul român Adrian Ungur a fost învins sâmbătă de spaniolul Carlos Taberner, 6-3, 6-0, în semifinalele turneului challenger Sibiu Open, dotat cu premii totale de 50.000 de dolari.

Ungur, locul 589 ATP, beneficiarul unui wildcard, s-a înclinat clar, după o oră și patru minute, în fața unui adversar aflat pe locul 226 în ierarhia mondială. Adrian Ungur a câștigat Sibiu Open în anii 2012 și 2015.

Carlos Taberner va juca duminică finala împotriva câștigătorului din semifinala ce-i opune pe germanii Cedrik-Marcel Stebe, locul 90 ATP și cap de serie N.1, și Maximilian Marterer, 121 ATP și favorit N.5.

În sferturi de finală, Stebe l-a învins pe italianul Stefano Napolitano, cu 6-0, 6-3, iar Marterer a dispus de norvegianul Casper Ruud, 7-6 (4), 6-3, informează Agerpres.

Finala se joacă duminică

Finala se va juca duminică între germanul Cedrik-Marcel Stebe și spaniolul Carlos Taberner, locul 226 în ierarhia mondială.

Cedrik-Marcel Stebe s-a calificat sâmbătă în ultimul act, după ce a trecut în semifinale de compatriotul său Maximilian Marterer, 6-2, 6-1.

Citește și: Liga I, etapa a 12-a: FCSB – Dinamo (duminică, ora 20.30, Digi, Telekom, Look). Alibec și Budescu fac reclamă pentru Derby de România 2017. Situația biletelor

Close
Închide
  Close