Jucătoarea de tenis Ana Bogdan, locul 115 în clasamentul WTA, a semnat cu clubul CSA Steaua București un contract pe trei ani, informează, printr-un comunicat de presă, gruparea din Ghencea.

”Steaua București continuă seria achizițiilor importante, o altă sportivă de valoare fiind legitimată recent de clubul militar. Jucătoarea de tenis Ana Bogdan, locul 115 în clasamentul mondial, a ales să reprezinte culorile roș-albastre începând din acest sezon. Ana Bogdan este componentă a echipei naționale de Cupa FED a României, iar principalul său obiectiv, după legitimarea la Steaua, este calificarea la Jocurile Olimpice din 2020”, se precizează în comunicat.

Conform sursei, Ana Bogdan este o jucătoare care abordează atât proba de simplu, cât și pe cea de dublu, și a avut un progres constant în ierarhiile tenisului mondial. ”Durata contractului semnat de Ana Bogdan cu Steaua București este de trei ani”, menționează comunicatul.

Și alte jucătoare de tenis au contracte semnate cu diverse cluburi. Irina Begu este legitimată la CSM București, acolo unde ar putea ajunge și Simona Halep, actualul număr 1 WTA.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.