3841-111086-18sport02.jpg

Cum a reuşit Dan Petrescu să transforme, în numai doi ani, o echipă anonimă într-una considerată pe drept revelaţia Ligii 1? Reţeta ar fi simplă: ambiţie, muncă, talent şi, mai ales, caracter. Melanjul câştigător, înrămat în mesaje agăţate pe pereţi, e la îndemâna tuturor: „Sportul nu formează un caracter, îl scoate la iveală!”, „Dacă nu ai de gând să mergi până la capăt, la ce bun să mai pleci?” sau „Să dai mai puţin decât tot ce ai mai bun înseamnă să-ţi iroseşti talentul!”.
3841-111087-18sport01.jpg
Concentraţi şapte zile din şapte

Antrenorul explică de ce a ales să îşi motiveze elevii printr-o metodă mai puţin convenţională. „Mai avem de lucrat la psihicul jucătorilor. Nu poţi să ceri brusc unui fotbalist căruia în altă parte i se spunea doar să scape de retrogradare, să fie concentrat la fiecare meci şi să câştige campionatul. Din punct de vedere fizic stăm foarte bine, iar tactic şi tehnic am crescut mult. Vorbesc cu ei mereu şi le‑am pus asemenea mesaje până şi în sala de forţă. Vreau ca jucătorii mei să fie profesionişti, nu numai când pe sunt pe teren, ci îi vreau concentraţi şapte zile din şapte. Şi în vacanţă le spun să nu‑şi bată joc de meseria lor. Acum că am intrat în Europa, le-am atras atenţia că vor veni mulţi străini şi că ei, românii, îşi vor pierde locurile dacă nu muncesc mai mult ca până acum”, a explicat Dan Petrescu.

Antrenorul Unirii Urziceni, Dan Petrescu, a folosit metode inedite pentru a-şi motiva fotbaliştii. Libertatea vi le dezvăluie în premieră

Arlauskis, primul după Lobonţ

Dan Petrescu este mulţumit de faptul că toţi jucătorii străini achiziţionaţi de Unirea s-au adaptat fotbalului din Liga 1. „Arlauskis este, după Lobonţ, cel mai bun portar din ţară, Ricardo este de departe cel mai valoros mijlocaş defensiv din România, Mehmedovici pot spune că e un jucător puternic, cu un fizic impresionant, iar Brandan, un fotbalist polivalent.

3841-111088-18sport03.jpg

Burns a jucat mai puţin, dar când a făcut-o a evoluat bine, iar Bruno Fernandes a greşit doar cu CFR, în rest sunt mulţumit de el. Spre deosebire de alte echipe, noi i-am ghicit pe străini”, se mândreşte „Bursucul”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.