”Este greu, Qabala e o echipă abia la început, dar cu aspiraţii mari. Obiectivul nostru este clasarea pe locul 3, participarea în Europa League.

Or să înveţe şi fotbal. Aduc antrenori străini. Până să venim noi aici, erau contracte de 700.000 de euro, dar au luat ţepe şi au mai scăzut salariile.

Se joacă mult pe forţă, dar nu e presiune ca la noi. Lumea e civilizată, respectă fotbaliştii. Conducătorii nu vin să certe jucătorii, sunt corecţi. Salariile sunt la zi”, a spus Andrei Cristea pentru SportNews.ro, impresionat de ritmul în care azerii investesc în infrastructură pentru Jocurile Europene din 2015, de la Baku.

Atacantul se revoltă însă când vine vorba despre litigiul financiar pe care îl are cu fosta lui echipă, FC Braşov.

”E urât că se comportă aşa cu mine. I-am ajutat să se salveze de la retrogradare, am marcat goluri decisive, prin care au fost obţinute 18 puncte, şi a trebuit să mă judec cu ei pe la comisii timp de cinci luni, să-mi primesc restanţele salariale pentru şase luni. E corect? Am câştigat, iar acum aştept să-mi recuperez cei circa 40.000 de euro. Au termen până pe 13 noiembrie să-mi dea banii, altfel vor fi depunctaţi. Asta e România, bătaie de joc!”, a declarat Andrei Cristea.

Pe lângă Andrei Cristea, sub comanda lui Dorinel Munteanu, la Qabala, mai evoluează alţi doi români: fundaşul Alexandru Benga (25 de ani) şi mijlocaşul Adrian Ropotan (28 de ani).

Fostă campioană mondială suspendată pentru dopaj, în lacrimi în direct: „Rana asta e încă deschisă”
PARTENERI - GSP.RO
Fostă campioană mondială suspendată pentru dopaj, în lacrimi în direct: „Rana asta e încă deschisă”
BOMBĂ! Ce a făcut Mr. Pink imediat după ce s-a despărțit de Monica Gabor. Ce detalii am aflat: ”Mi-a promis” EXCLUSIV
Playtech.ro
BOMBĂ! Ce a făcut Mr. Pink imediat după ce s-a despărțit de Monica Gabor. Ce detalii am aflat: ”Mi-a promis” EXCLUSIV
"Da, l-am ucis pe tata, eram îngrijorat pentru mama!" Un băieţel de 14 ani a mărturisit în lacrimi crima pe care a comis-o apărându-şi familia, în Rusia
Observatornews.ro
"Da, l-am ucis pe tata, eram îngrijorat pentru mama!" Un băieţel de 14 ani a mărturisit în lacrimi crima pe care a comis-o apărându-şi familia, în Rusia
Horoscop 6 august 2021. Peștii sunt foarte sensibili la tot ce este legat de cei dragi, mai mult decât de obicei
HOROSCOP
Horoscop 6 august 2021. Peștii sunt foarte sensibili la tot ce este legat de cei dragi, mai mult decât de obicei
Tragedie pe o autostradă. Zece oameni au murit, iar 20 au fost răniţi, după ce camioneta în care se aflau s-a răsturnat
Știrileprotv.ro
Tragedie pe o autostradă. Zece oameni au murit, iar 20 au fost răniţi, după ce camioneta în care se aflau s-a răsturnat
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
Telekomsport
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
(Publicitate) Câștigă și tu un bilet la UNTOLD. Extragere va avea loc vineri, 6 august! Succes!
PUBLICITATE
(Publicitate) Câștigă și tu un bilet la UNTOLD. Extragere va avea loc vineri, 6 august! Succes!