Avea inima cu 50% mai mare! Autopsia lui Patrick Ekeng a scos la iveală probleme cardiace grave | EXCLUSIV

Comentează
Arhiva foto

Descoperirea făcută de specialiştii în medicină legală care au participat la necropsia cadavrului fotbalistului care şi-a pierdut viaţa pe teren, în timpul partidei Dinamo-Viitorul, ridică, se pare, mari semne de întrebare asupra modului în care sunt efectuate controalele medicale periodice.

Sănătos, pe hârtie

În acte, Ekeng era perfect sănătos, dovada fiind documentele medicale emise de Institutul Naţional de Sănătate Sportivă. Un EKG şi o ecografie cardiacă, evaluări sub semnătura specialistului, care arată că starea de sănătate a camerunezului era în parametri normali. Sănătos, pe hârtie, fotbalistul în vârstă de 26 de ani a murit pe teren!

“Sunt date foarte serioase care arată că vorbim de o afecţiune cardiacă majoră. Inima sportivului avea peste 15 cm, ceea ce înseamnă că era cu aproximativ 50% mai mare chiar şi decât a unui sportiv de performanţă, obişnuit cu efortul. În termeni de specialitate, vorbim de cardio-megalie sau de hipertrofie cardiacă, adică despre un cord foarte mare. În proporţie de 99,99% vorbim de o afecţiune preexistentă, ajutată de sport, de eforturi exagerate. E un caz de dilataţie acută de cord”, ne-au dezvăluit surse medicale.

Cu alte cuvinte, se poate interpreta că Ekeng ar fi intrat bolnav pe teren, cu acordul medicilor care l-au declarat apt de joc! În opinia specialiştilor în medicină legală, o astfel de suferinţă cardiacă, dublată, se pare, de mici probleme coronariene (n.r. - depuneri de colesterol pe vasele sangvine) ar fi putut fi depistată cu uşurinţă la o ecografie, la o radiografie de torace sau chiar la un control mecanic (n.r. - cu stetoscopul), pentru că se manifestă şi prin tulburări de ritm cardiac.

“Unu-două examene ar fi trebuit să arate că acolo (n.r. - la inimă) ceva nu e în regulă”, au spus sursele citate.

Cum a rămas boala o enigmă pentru medicii care l-au examinat, nu se ştie încă. E o întrebare la care poliţiştii de la “Omoruri” şi procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti vor încerca să răspundă după ce vor fi primit rezultatele întregului set de analize de laborator care urmează să le completeze pe cele ale autopsiei efectuate ieri la IML. Cert este că, în acest moment, sub rezerva interpretării analizelor viitoare de laborator, nu s-a precizat o cauză a morţii lui Ekeng.

Legiştii au prelevat probe din organe

Pentru ca investigaţiile medicale să poată continua şi să se facă astfel lumină în cazul morţii lui Patrick Ekeng, legiştii au prelevat probe din toate organele sale, eşantioane care vor fi supuse unor cercetări microscopice. E vorba de analize de toxicologie, de anatomie patologică, de enzime.

“Au fost prelevate ţesuturi, probe, din fiecare organ, care chiar de mâine (n.r. - azi) vor fi studiate microscopic. Vrem să aflăm dacă anomalia cardiacă era congenitală şi a fost alimentată de un efort fizic susţinut, nedozat în timp, sau dacă vorbim de o afecţiune căpătată în timp şi agravată tot pe fondul unui efort fizic necontrolat”, au adăugat sursele.

La dosarul medical pe care acum legiştii îl construiesc filă cu filă în baza analizelor şi a autopsiei se vor adăuga şi informaţiile pe care Liviu Bătineanu, medicul echipei Dinamo, le-a oferit anchetatorilor la audieri. Tot istoricul medical al lui Ekeng, absolut toate analizele şi controalele pe care le-a făcut de când joacă pentru alb-roşii, dar şi medicaţia şi programul de nutriţie pe care camerunezul le-a urmat vor face obiectul unor cercetări minuţioase ale specialiştilor.

Este foarte probabil ca anchetatorii să ceară informaţii şi de la medicii celorlalte echipe de fotbal la care Ekeng a jucat înainte de Dinamo pentru a stabili momentul de debut al anomaliei cardiace care i-a adus sfârşitul.

Referitor la şansele de supravieţuire ale lui Ekeng, estimate doar în baza felului în care a intervenit echipa medicală de la stadion, specialişti în medicină legală susţin că s-ar fi impus un ajutor al respiraţiei fie folosindu-se oxigen, fie făcându-se un masaj cardiac sau chiar folosind defibrilatorul. Audiaţi, cei implicaţi susţin că fotbalistul respira şi avea puls, motiv pentru care nu s-a recurs la astfel de proceduri.

Rudele și cunoscuții fotbalistului camerunez au ajuns ieri la IML

E foarte probabil ca sportivul să nu fi suferit un stop cardio-respirator, ci doar un colaps, o scădere bruscă a tensiunii. De aceea cei care au intervenit au spus că respira şi avea puls după ce s-a prăbuşit. E posibil să fi fost o tulburare majoră de ritm cardiac urmată de colaps. Nu se ştie ce şanse avea, dacă răspundea la manevrele de resuscitare sau nu, dar merita încercat”, au comentat specialiştii, fără însă să aducă acuze staffului medical care a intervenit în primă fază.

Vor fi audiaţi şi colegii de echipă

Ancheta continuă sub acuzaţia de ucidere din culpă, dar fără să fie îndreptată asupra vreunei persoane. Vor mai fi audiaţi medicii care au intrat în contact cu sportivul la Spitalul Floreasca, dar şi colegii de echipă care s-au aflat pe teren, în apropierea lui Ekeng, în momentul în care acesta a căzut inconştient. În plus, vor fi studiate actele normative care fac referire la protocoalele medicale pe care o echipă de intervenţie trebuie să le respecte în astfel de cazuri.

“Orice informaţie e de folos. Poate, înainte de a se prăbuşi, le-a spus colegilor ceva, poate cineva din preajma lui l-a auzit spunând că îi e rău...”, au completat surse judiciare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan a anunțat răspunsul Comisiei Europene la draftul Legii salarizării care va fi prezentat și la Cotroceni
10 sept.
Ilie Bolojan, despre zborul privat spre Mykonos în care a fost și judecătorul CCR, Cristian Deliorga: „O imagine care îţi poate reliefa ce înseamnă statul paralel”
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
10 sept.
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
10 sept.
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
10 sept.
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025, dar a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026. Foto: Profimedia
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Arhiva foto
10 sept.
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Ultimele știri
10 sept.
Mai mulți morți și răniți într-un accident de autocar în Elveția
10 sept.
Rebelii Houthi au cucerit un oraș-port de la Marea Roșie și amenință o nouă rută maritimă vitală
10 sept.
Nadia Comăneci, primele declarații după ce a semnat cu PRO TV: „Înțeleg din tot sufletul”. Va fi în juriul „Românii au talent”
10 sept.
Sute de mii de BMW-uri din seriile 3, 5 și 7, rechemate în service din cauza riscului de incendiu
TRENDING
10 sept.
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
10 sept.
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
10 sept.
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Lemne de foc. Foto: Profimedia.
10 sept.
Lemnul de foc cu cea mai mare putere calorică, ce arde lent și ține căldura mai mult decât stejarul
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
10 sept.
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
10 sept.
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
10 sept.
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
10 sept.
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
10 sept.
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
10 sept.
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
10 sept.
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
10 sept.
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate