Lenghea, membru al Baroului București din 1998 și reprezentant al afacerilor din Miami a bogaților români, printre care Cristi Borcea și Lucian Becali – nepotul patronului stelist, a avut probleme cu legea, în primăvara acestui an, conform site-ului atitudineaonline.ro.
Avocatul a încercat, nici mai mult, nici mai puţin, decât să-şi omoare propria soţie, în urma unui scandal casnic, de după o petrecere, la domiciliul lor din Boca Raton. În vârstă de 39 de ani, Daniel Lenghea a fost arestat pe 3 aprilie 2014, pentru violenţă domestică, după ce şi-a ștrangulat soţia, Ortansa Lenghea, până când aceasta era să se sufoce!!!
Informaţia este confirmată de jailbase.com, site pe care a fost postată fotografia lui Daniel Lenghea, după ce a fost arestat şi acuzaţiile care i se aduc. Potrivit publicaţiei Miami Herald, apărătorul afaceriștilor români nu a stat prea mult însă la închisoare, soţia sa retrăgându-şi acuzaţiile pe care tot i le-a adus în faţa poliţiştilor.
În apelul efectuat la numărul de urgenţă 911, Ortansa Lenghea, le-a spus poliţiştilor că soţul său i-a pus un halat de baie în jurul gâtului şi a strangulat-o până nu a mai putut respira, într-o ceartă violentă. Poliţiştii din Palm Beach au consemnat în raport că femeia abia putea vorbi şi la trei zile după ce a fost sugrumată de soţul său.
Avocatul lui Borcea nu a stat în închisoare decât o noapte, ieşind a doua zi, după ce a plătit o cauţiune de 7.000 de dolari, se arată pe site-ul gossipextra.com. La câteva zile, soţia a renunţat la acuzaţii, iar dosarul lui Daniel Lenghea a fost clasat. ”Îmi iubesc soţia. Ne-am împăcat, iar acuzaţiile au fost retrase”, a spus avocatul român, pentru sursa citată.
Cadou de împăcare, pentru soţia sugrumată: un Lamborghini Avantador 260.000 de euro! Daniel Lenghea are grijă de afacerile lui Cristi Borcea din Floria, printre care şi restaurantul ”La Vendetta” ( detalii AICI despre restaurant). El reprezintă şi interesele nepotului lui Gigi Becali, Lucian, cel care deţine, alături de Giosue Castellano şi constănţeanul Teo Paşa clubul Bamboo din Miami.
Printre prietenii lui Lenghea se numără şi politicianul Dan Cristian Popescu, cei doi pozându-se fericiţi la un meci echipei Miami Heat, vicecampioana din NBA.