România va beneficia de un complex de nataţie la standarde occidentale. Construcţia, care se estimează că va fi gata în doi ani, este de-a dreptul impresionantă. Proiectul are ca scop dezvoltarea sportului acvatic de performanţă, dar prezintă şi o formă de agrement. Pe lângă infrastructura aferentă, reprezentată de drumuri noi de acces şi de locuri de parcare, amplasamentul se va lăuda cu un bazin de nataţie, unul de polo, precum şi cu un bazin cu o trambulină pentru sărituri, acestea fiind înconjurate de cele 5.500 de locuri din tribune, toate la standarde olimpice.
Proiectul se poate extinde
Bazinele sunt destinate organizării de competiţii de nivel mondial, creatorii proiectului dorind desfăşurarea în Otopeni, în cel mai scurt timp, a unui Campionat Mondial sau European de nataţie. Acestora li se adaugă bazine de antrenament, dar şi de agrement pentru publicul larg. În scop comercial, cei care vor veni aici vor putea beneficia de saloane de masaj, spa, restaurant, bar şi magazin cu articole sportive. Întreaga investiţie se ridică la 30.000.000 de euro, iar complexul se întinde pe o suprafaţă de 20.000 de metri pătraţi. Pe viitor, acesta se poate extinde cu o sală polivalentă, după model american, şi cu un hotel.
Popovici nu va mai sări pe bureţi
Săritorul Constantin Popovici, care s-a remarcat obţinând locul 7 la Campionatul Mondial, dar mai ales prin faptul că se antrenează pe bureţi, se va putea pregăti cum se cuvine, complexul beneficiind atât de bazin, cât şi de trambulină.