Bosnia și Herțegovina - România, 3-1, penultimul meci din grupa H din preliminariile CM 2026, s-a jucat sâmbătă, 15 noiembrie, la Zenica.
Cuprins:
Clasament grupa H, după meciurile de azi, Cipru - Austria 0-2 și Bosnia și Herțegovina - România 3-1.
La final, Mircea l-a făcut praf pe arbitrul Michael Oliver și consideră că Denis Drăguș nu trebuia eliminat. În plus, a declarat că Bosnia trebuia să aibă un om în minus, după ce Tabakovici l-a lovit și i-a spart urechea lui Marius Marin.
Întrebat dacă rămâne pe bancă la baraj, a refuzat să răspundă și a părăsit zona interviului de la final. „Nu mă întrebați de baraj, nu vă răspund nimic”, a spus Lucescu, la Prima TV.
23:4415-11-2025Final de meci
Final de meci dezolant în partea secundă. România pierde la Zenica cu 3-1 în fața Bosniei și va merge la baraj grație performanței din Nations League, unde va da de o națională mult mai puternică.
23:3915-11-2025Gol Bosnia
România e la pământ. Tabakovici marchează și el în prelungiri, după ce o lovitură de cap lovește transversala și mingea se întoarce la el, în fața porții. Victorie clară a Bosniei, după o repriză secundă dezastruoasă din partea „tricolorilor”.
23:3715-11-20257 minute de prelungire
România nu mai contează în atac de minute bune. Dennis Man ia galben în minutul 90 și pare că s-a și accidentat. De la margine s-au arătat 7 minute de prelungire. Imediat, Man este schimbat de Florin Tănase.
23:2615-11-2025Gol Bosnia
Bajraktarevici, același om care a lovit bara transversală la finalul primei reprize, marchează un gol superb la vinclul colțului lung. Ionuț Radu nu are nicio șansă să scoată șutul, iar Bosnia conduce cu 2-1.
23:2115-11-2025Schimbare România
Vlad Dragomir și Ianis Hagi le lasă locul pe teren lui Răzvan Marin și David Miculescu. Marin preia banderola de căpitan. Între timp, Dzeko primește un galben, după o intrare prin alunecare.
23:1815-11-2025Încă o schimbare la gazde
Bosniacii au mai făcut o schimbare, în minutul 70. Basici i-a luat locul pe teren lui Burnici.
23:1415-11-2025„Roșu” Denis Drăguș
Abia intrat pe teren, Denis Drăguș vede cartonașul roșu direct pentru o intrare horror asupra unui bosniac, Katici, cu piciorul ridicat. Greu de spus ce a fost în mintea fotbalistului nostru.
23:1115-11-2025Schimbare România
Prima schimbare în echipa României vine în minutul 65. Bîrligea îi lasă locul pe teren lui Denis Drăguș.
23:0915-11-2025Ocazie România
În minutul 62, România trece din nou pe lângă gol. Mihăilă reia bine, din prima, centrarea lui Bîrligea, dar șutul său este blocat. După doar două minute, Burnic, numărul 17 al bosniacilor, ia încă un galben pentru echipa gazdă, în urma unui fault la Bîrligea.
23:0015-11-2025Marius Marin, umplut de sânge după un cot al unui bosniac
Marius Marin este umplut de sânge după o lovitură cu cotul din aer, dată de un jucător bosniac (decarul Tabakovici). Michael Oliver nu dă nici măcar „galben”, iar Ianis Hagi îi cere socoteală.
22:5515-11-2025Gol Bosnia
Edin Dzeko marchează la capătul unei faze la care mingea rămâne cu noroc în posesia sa. Racovițan pierde duelul fizic, iar Radu nu mai poate face nimic. Bosnia eglează în minutul 49, și România trebuie să iasă din nou la joc.
22:5115-11-2025A început repriza secundă
La pauză, doar bosniacii au făcut schimbări. Malici și Bazdar au fost înlocuiți de Alajbegovici și Tabakovici. Repriza a doua începe în scandările fanilor români.
22:3315-11-2025Bară Bosnia, la ultima fază a primei reprize
Bajraktarevici trimite senzațional de la peste 25 de metri din lovitură liberă, și șutul lui izbește bara transversală. Din fericire, scăpăm cu bine de cea mai mare șansă de gol a gazdelor, iar Michael Oliver pune capăt primelor 45 de minute. Bosnia - România 0-1 la pauză.
22:3215-11-2025Racovițan ia „galben”
Racovițan ia și el primul galben al echipei noastre, în minutul 45+1. Lovitură liberă periculoasă pentru bosniaci.
22:3015-11-2025Avertisment și pentru Muharemovici
Muharemovici, numărul 4 al bosniacilor, ia și el galben după o intrare tare la Bîrligea. Este cel de-al treilea cartonaș acordat în acest meci, toate pentru echipa gazdă.
22:2815-11-2025Fază minunată a României
România are o ocazie foarte bună în minutul 42, dar Man trimite cu exteriorul mult peste. Faza a pornit de la o recuperare senzațională a lui Mihăilă, care a continuat apoi cu Bîrligea. Un contraatac în 3 oameni, rapid și foarte bine dus de ai noștri.
La faza imediat următoare, bosniacii au primul șut pe poartă, dar Ionuț Radu reține cu siguranță o minge dificilă.
22:2415-11-2025Of, Dennis
O nouă șansă bună pentru ai noștri în minutul 40. Bîrligea luptă senzațional și trimite o centrare pe jos în careu, la capătul căreia se află Dennis Man. Șutul mijlocașului nostru trece însă mult peste poartă.
22:2015-11-2025Ocazie Bosnia
Șutul lui Memici din marginea careului trece puțin pe lângă poarta lui Radu, în minutul 35. Ocazie bună pentru bosniaci, a doua din această repriză.
La scurt timp după ocazia lui Memici, „șeptarul” Dedici ia galben, după o intrare dură, cu talpa, pe piciorul lui Bîrligea. Vârful nostru este bine, din fericire.
22:1615-11-2025Ocazie România
Trecem din nou pe lângă gol, în minutul 31. Șutul lui Man este bun, dar respins de portarul bosniacilor. Cei 600 de români prezenți s-au auzit minute bune, strigând din răsputeri „România, România”.
22:0515-11-2025Bazdar, aproape de gol
Bosnia trece pe lângă gol în minutul 20, după o lovitură de cap a lui Bazdar peste. Ocazie mare, dar scăpăm și conducem cu 1-0 în continuare.
22:0215-11-2025GOL ROMÂNIA!
România deschide scorul! Bîrligea reușește o „scăriță” superbă, după centrarea perfectă oferită de Mihăilă, și echipa națională conduce la Zenica!
22:0015-11-2025Gazdele, la intimidare
Echipa Bosniei joacă dur, așa cum era de așteptat. Dennis Man s-a prăbușit în minutul 12 după ce a primit un cot în față, dar Michael Oliver nu a dictat fault. Un minut mai târziu, Mihăilă ratează o ocazie mare, trimițând puțin pe lângă.
21:5215-11-2025Cartonaș galben
Un fault grosolan asupra lui Valentin Mihăilă aduce primul cartonaș galben al meciului pentru echipa Bosniei, pentru Nikola Katici. Partida a fost foarte închisă până acum.
Lovitura liberă e bătută de Ianis Hagi scurt, până la Chipciu, care luftează. Faza se închide cu un șut al lui Rațiu peste poartă.
21:4515-11-2025A început partida
Arbitrul englez Michael Oliver a fluierat startul jocului. Atacăm la poarta din stânga, într-un cor de scandări xenofobe ale fanilor bosniaci.
Reamintim echipele de start:
Bosnia: Vasilj - Malic, Katic, Burnic, Muharemovic - Bazdar, Tahirovic, Bajraktarevic - Dedic, Dzeko, Memic
România: I. Radu - Rațiu, Ghiță, Racovițan, Chipciu - I. Hagi, M. Marin, V. Dragomir - Man, Bîrligea, Mihăilă
21:4115-11-2025Imnul României, huiduit de întreg stadionul
Cele două echipe au intrat pe teren, iar în momentul intonării celor două imnuri, „Deșteaptă-te, române!” a fost huiduit de întreg stadionul de la Zenica.
Declarațiile lui Mircea Lucescu de la Prima Sport 1, înainte de meci: „Dacă băieții aduc în teren inteligența din meciul cu Austria, vom juca bine. Asta e important. Și victoria e importantă, dar vreau să văd echipa jucând la cel mai înalt nivel.
În fotbal se practică acest lucru, să nu schimbi echipa câștigătoare. Drăguș nu prea a jucat în ultimul timp, era greu să fie vârf de atac. Același lucru la fundașul stânga. Racovițan vine de la o echipă care joacă cu 3 fundași centrali, dar el are avantaj că joacă în mijloc în linia de 3.
Rus joacă fundaș central dreapta la Craiova și iese mult în lateral. Eu am nevoie de fundaș central la meciul acesta”.
UPDATE 15 noiembrie, ora 20.45.
„E un meci cu grad mare de risc. De acum o lună și ceva am pregătit alături de federația gazdă acest meci. În acest moment, fanii României sunt escortați de la graniță spre stadion. Fanii sunt escortați, ne așteptăm să nu existe incidente până când ajung la stadion.
E o situație mai complexă, în 2021 au fost ceva incidente între suporteri. În momentul de față, ultrașii lor au anunțat că nu vor asista la meci, însă gazdele se așteaptă ca ultrașii adverși să se afle în proximitatea stadionului și să scandeze și să provoace. Le recomandăm fanilor români să nu răspundă la provocări”, a declarat Alexandru Cândea, director departament de evenimente FRF, la Prima Sport.
Bosnia: Vasilj - Malic, Katic, Burnic, Muharemovic - Bazdar, Tahirovic, Bajraktarevic - Dedic, Dzeko, Memic
Rezerve: Hadzikic, Alomislic, Hadzikadunic, Kolasinac, Gigovic, Tabakovic, Basic, Hadziahmetovic, Saric, Alajbegovic
Selecționer: Sergej Barbarez
România: I. Radu - Rațiu, Ghiță, Racovițan, Chipciu - I. Hagi, M. Marin, V. Dragomir - Man, Bîrligea, Mihăilă
Rezerve: Târnovanu, Aioani, Rus, Drăguș, Bancu, Screciu, Eissat, Miculescu, R. Marin, Tănase, Petrila, Sorescu
Selecționer: Mircea Lucescu
Stadion: Bilino Polje (Zenica)
Arbitru: Michael Oliver // Asistenți: Stuart Burt, James Mainwaring
Arbitru VAR: Michael Salisbury // Asistent VAR: Peter Bankes (toți din Anglia)
UPDATE 15 noiembrie, ora 7.30.
Grupa H, în preliminariile CM 2026
Bosnia – România, echipe probabile, conform GSP:
Bosnia-Herțegovina: Zlomislici - Dedici, Muharemovici, Katici, Karici - Basici, Sunjici - Memici, Gigovici, Alajbegovici - Dzeko. Rezerve: Vasilj, Hadzikici, Kolasinac, Malici, Mujakici, Hadzikadunici, Radeljici, Tahirovici, Burnici, Bajraktarevici, Hadziahmetovici, Tabakovici, Bazdar. Antrenor: Sergej Barbarez.
România: I. Radu - Rațiu, Ghiță, Racovițan, Bancu - M. Marin, V. Dragomir - Man, I. Hagi, Mihăilă - Bîrligea. Rezerve: Târnovanu, Aioani, Sorescu, Rus, Eissat, Chipciu, Screciu, R. Marin, Fl. Tănase, Olaru, Miculescu, Baiaram, Petrila, Drăguș. Selecționer: Mircea Lucescu.
Stadion: Bilino Polje (Zenica).
Arbitri: Michael Oliver - Stuart Burt, James Mainwaring (toți din Anglia).
UPDATE ora 20.00. „Demis? Eu nu pot fi demis!”, a spus selecționerul Mircea Lucescu la începutul conferinței, când a fost întrebat de un jurnalist bosniac dacă se teme că va fi dat afară în cazul în care va pierde, relatează Gazeta Sporturilor.
„Pentru mine nu e presiune, ci o responsabilitate să fac o echipă competitivă care să meargă la Mondial. Acum jucăm împotriva unei echipe care nu merita să câștige la București. Dacă arbitrul ne dădea acel penalty, care era perfect valabil, altfel era meciul. Am dominat categoric meciul. Nu are de ce să-mi fie frică de acest meci”, a mai declarat „Il Luce”
Va fi un meci dificil, cu o echipă care are jucători cu experiență, dar și jucători tineri care au jucat cu echipe bune în Liga Națiunilor. Dar asta nu înseamnă că vom avea un meci dificil, ci va fi un meci obișnuit de calificare.
Lucescu a acceptat doar câteva întrebări. A mai vorbit despre problemele de efectiv, cauzate de absențele fundașilor centrali Radu Drăgușin și Andrei Burcă.
„Nu-mi fac probleme legat de echipă, avem fundași centrali buni și cu experiență. Toți s-au pregătit foarte bine. Ăsta e fotbalul, cea mai bună echipă e cea care intră. E problema mea dacă am stabilit deja primul 11 sau nu. Toți sunt pregătiți să joace, știu foarte bine ce trebuie să facă”, a adăugat selecționerul.
Dacă scenariul pentru primul loc e SF (Austria trebuie să nu învingă sâmbătă în Cipru), pentru poziția a doua există șanse reale pentru România:
Poate exista și situația în care România și Bosnia termină la egalitate de puncte, pe locul 2. Aici, ar interveni golaverajul, principalul criteriu de departajare.
Ar fi nevoie ca România să o bată pe San Marino la o diferență cu două goluri mai mare decât la diferența de scor la care Bosnia ar învinge-o pe Austria.
Ediția din 2026 a Cupei Mondiale va fi găzduită de trei țări, Statele Unite ale Americii, Mexic și Canada, în perioada 11 iunie-19 iulie 2026 (48 de echipe).
Se califică direct câștigătoarele celor 12 grupe preliminare. Echipele de pe locurile 2 și cele mai bune 4 câștigătoare de grupe din Liga Națiunilor vor fi împărțite prin tragere la sorți și vor disputa două jocuri de baraj (semifinală/finală) pentru a se stabili ultimele 4 naționale europene calificate.
Clasament:
| ECHIPĂ | M | V | E | Î | G | P |
| 1. Austria | 6 | 5 | 0 | 1 | 19-3 | 15 |
| 2. Bosnia | 6 | 4 | 1 | 1 | 13-5 | 13 |
| 3. România | 6 | 3 | 1 | 2 | 11-6 | 10 |
| 4. Cipru | 7 | 2 | 2 | 3 | 11-9 | 8 |
| 5. S. Marino | 7 | 0 | 0 | 7 | 1-32 | 0 |
Cum ar putea arăta România cu Bosnia și Herțegovina, potrivit GSP: I. Radu - Rațiu, Ghiță, Racovițan (Ad. Rus), Chipciu (Bancu) - M. Marin, V. Dragomir - Man, I. Hagi, Mihăilă - Bîrligea (Drăguș).
În ultimul meci din grupa H, România a reușit o victorie elementară, 1-0 cu Austria.
Lotul selectat de Mircea Lucescu pentru meciurile cu Bosnia și cu San Marino (18 noiembrie, Ploiești):
Tricolorii au ajuns de ieri la Zenica.
Meciul de pe arena Biljno Polje din Zenica va fi arbitrat de britanicul Michael Oliver (40 de ani), arbitru din Premier League. El va fi ajutat de asistenții Stuart Burt şi James Mainwaring.
Englezul a fost implicat în 4 meciuri în care au jucat echipe românești, sau chiar naționala.
Demradulescu 14.11.2025, 21:13
Și demis și nedemis,România nu va merge la Mondiale,mâine:2-2
Demradulescu 15.11.2025, 23:41
Îl Luce,luceare,din prima conjugare,blestemul lui Alex Dobre;marți la Ploiesti vor fi maxim 300 de spectatori,numai dacă intrarea va fi liberă,altfel 2 sau trei rătăciți,mulțumim FRF,mulțumim Mario Iorgulescu!
alex03036 15.11.2025, 23:59
Baieram in tribune, Drăguș in teren. Pentru 1 minut! Ca el face karate! Chipciu a permis centrarea la primul gol al bosniacilor, iar tot el, la al doilea, a permis bosniacului sa preai să își așeze mingea și sa șuteze. Excelentă decizie, lucescule, te-ai răzbunat pr bancu pentru ce au zis radoi si rotaru. Ai distrus speranțele tuturor românilor!