Acest demers a venit ca urmare a acuzațiilor conform cărora ar fi utilizat substanțe pentru îmbunătățirea performanțelor sportive.
La sfârșitul lunii iulie, UKADA a dezvăluit că au fost depistate urme de nandrolon într-un eșantion de urină care îi fusese recoltat lui Fury în februarie 2015, cu nouă luni înaintea victoriei acestuia în fața ucraineanului Vladimir Kliciko, în meciul pentru titlul mondial.
Avocații lui Tyson Fury au precizat, însă, că testele efectuate asupra eșantioanelor din martie și mai 2015 au avut rezultate contradictorii.
Agenția antidoping britanică a promis că nu se va exprima în legătură cu acest subiect până când concluziile nu vor fi definitive, însă avocații boxerului au notat „numeroase scăpări în mass-media în ultimele cinci săptămâni, care au făcut ca Tyson Fury să devină ținta numeroaselor atacuri pe rețelele de socializare”, acesta fiind motivul pentru care au decis să se adreseze justiției.
Meciul revanșă dintre Fury și Kliciko, prevăzut inițial la începutul lunii iulie, a fost amânat până în luna octombrie, din cauza unei accidentări la o gleznă suferită de campionul britanic, notează Agerpres.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/14/823ff35fc423274a0d983df6db3b007c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/17/077a3e14203d8cd0cce68625faace9d3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/17/048544b3686a76baf855fbe5d1dacd14.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/16/6a1548a077d2a3d8fc7daa78af7f24b9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/17/b5859ecc5fad5251f148fbe1437a7a9d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/17/fb2fc915457e09b2d33b309b16102af3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/16/d48dd7e2bcbd567dbb7c4eba11661a6e.jpg)