Vasile Cîtea, care a preluat președinția forului național la începutul acestui an, precizează că federația nu a mai fost finanțată de 16 luni, iar la vârf s-au perindat patru echipe de conducere în ultimul an și jumătate.

”Dacă FR Box, care în 2010 era în clasamentul MTS a doua federaţie ca importanţă, prin prisma rezultatelor, a importanţei şi a palmaresului, poate dispărea în această mare de nepăsare, ce mai poate mira?”, se arată în document, pe care Cîtea îl adresează președintelui țării, Klaus Iohannis, premierului Dacian Cioloș și ministrului Tineretului și Sportului, Elisabeta Lipă.

Cîtea subliniază că e o performanţă că s-a mai putut derula calendarul intern în condițiile date, dar ”la marile competiții internaţionale, unde în 90 de ani de existență am avut mereu ca ‘țintă’ medaliile cele mai strălucitoare, acum avem ca obiectiv să ajungem, să participăm”.

În scrisoare se mai arată că ”noua conducere a stopat declinul juridic, a achitat integral datoriile la ANAF, de aproximativ 140.000 de lei, a ridicat popriri de pe conturi de 194.000 de lei, a achitat o bună parte din restanțele salariale, a depus la MTS cererea de finanţare cu Certificatul de Atestare Fiscală, cu zero la capitolul datorii către stat, având promisiunea că odată făcute aceste demersuri se va relua finanţarea, eşalonându-se datoria către MTS, în valoare de 221.000 de lei. Ceea ce nu s-a întâmplat nici până în prezent”.

„Îmi iubesc țara, dar nu pot să ucid”. Cum încearcă bărbații ucraineni să evite mobilizarea în război
Recomandări
„Îmi iubesc țara, dar nu pot să ucid”. Cum încearcă bărbații ucraineni să evite mobilizarea în război

Totodată, Cîtea acuză MTS că nu a respectat contractul cu nr. 5.057 din 22 mai 2014, în baza căruia federaţia a organizat un Campionat European (feminin), a făcut contracte cu diverşi furnizori. ”Fără să se prezinte o culpă, Federației nu i s-au plătit 300.000 de lei până în decembrie acelaşi an (după 7 luni), când conducerea MTS a mai virat FRB suma de 197.500 lei, sumă aferentă părții din buget din actul adițional la contractul cu nr. 5.057 din 22.05.2014”. Diferența de 102.500 lei a rămas să se plătească în ianuarie 2015, dar nu s-a achitat nici până în ziua de azi, afirmă președintele FR Box.

Din aceste cauze, notează Agerpres, FR Box a plătit cu mare întârziere sau deloc o parte dintre furnizorii de la Campionatul European, fiind acționată în instanță de aceștia, ”unii recuperându-şi prin executori judecătorești sume aproape duble față de cele stabilite prin contract (cu penalități de întârziere, cheltuieli de judecată, cheltuieli de executare silită)”.

FR Box şi-a asumat întreaga datorie

FR Box a decis să își asume întreaga datorie, pentru a nu ajunge în instanță și a bloca reluarea finanțării de la MTS. Forul național a cerut MTS reeșalonarea datoriei în 30 de rate, pentru a fi achitată de actuala conducere.

„Delta Dunării” de pe Siret. Satul de vacanță de 82 de hectare, cu zoo, pescuit sportiv și kilometri de canale unde te poți plimba cu barca
Recomandări
„Delta Dunării” de pe Siret. Satul de vacanță de 82 de hectare, cu zoo, pescuit sportiv și kilometri de canale unde te poți plimba cu barca

”Vă rugăm să luați act de situația disperată în care se află boxul românesc, să suspendați punerea în aplicare a raportului Corpului de Control al MTS până când instanța își va spune cuvântul în acest litigiu, permițând însă ‘nobilei arte’ din România să-și desfășoare activitatea în condiții normale, în baza unui contract de finanțare în condițiile legii (…). Cluburile, antrenorii, sportivii vor doar să muncească, să-și reprezinte țara în cele mai bune condiții. Vor să-și apere țara în cele mai bune condiții. Vor să-și apere titlurile mondiale și europene câștigate în anii anteriori, nu să renunțe la acest sport pentru că federația nu le mai poate asigura participarea la marile competiții”, concluzionează Cîtea.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Medicul Tudor Ciuhodaru a dezvăluit ce să nu faci după masa de Paște: “În caz contrar, veți avea nevoie de serviciul de urgență”
FANATIK.RO
Medicul Tudor Ciuhodaru a dezvăluit ce să nu faci după masa de Paște: “În caz contrar, veți avea nevoie de serviciul de urgență”
„Facem foarte mult sex și doarme...”. Mădălin Ionescu, declarații incendiare despre Cristina Șișcanu, în direct, la emisiunea lui Măruță
Viva.ro
„Facem foarte mult sex și doarme...”. Mădălin Ionescu, declarații incendiare despre Cristina Șișcanu, în direct, la emisiunea lui Măruță
Mihai Mărgineanu, oripilat de ce a văzut în Vama Veche, de 1 Mai: "Bă, voi știți ce mai fac copiii voștri?”. El a fost în Vamă ca să-și spioneze fiul și fiica
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Mărgineanu, oripilat de ce a văzut în Vama Veche, de 1 Mai: "Bă, voi știți ce mai fac copiii voștri?”. El a fost în Vamă ca să-și spioneze fiul și fiica
Candidează din partea AUR și la Primăria Sectorului 6. Anunțul făcut de fosta campioană europeană a României
GSP.RO
Candidează din partea AUR și la Primăria Sectorului 6. Anunțul făcut de fosta campioană europeană a României
Lucrul pe care trebuie să-l faci în dimineața de Paște. Îți aduce prosperitate pentru tot restul anului
FANATIK.RO
Lucrul pe care trebuie să-l faci în dimineața de Paște. Îți aduce prosperitate pentru tot restul anului
Maşină de Poliţie din Constanţa, blocată pe plajă. „Cum au voie, aştia, mă?”
Știrileprotv.ro
Maşină de Poliţie din Constanţa, blocată pe plajă. „Cum au voie, aştia, mă?”
Cum arată apartamentul în care Raluca Bădulescu stă cu chirie. Are pat rotund și covoare din piele de ponei! 'Plătesc 1.300 de euro pe lună!' FOTO
Unica.ro
Cum arată apartamentul în care Raluca Bădulescu stă cu chirie. Are pat rotund și covoare din piele de ponei! 'Plătesc 1.300 de euro pe lună!' FOTO
Calhanoglu a surprins şi a sunat în România după ce a viralizat melodia românească. Discuţia, "încinsă" cu o glumă: "Da, am vorbit"
Orangesport.ro
Calhanoglu a surprins şi a sunat în România după ce a viralizat melodia românească. Discuţia, "încinsă" cu o glumă: "Da, am vorbit"
Singurul mall din Bucureşti deschis duminică, în prima zi de Paşte. Ce pot face oamenii în Capitală, pe 5 mai
Observatornews.ro
Singurul mall din Bucureşti deschis duminică, în prima zi de Paşte. Ce pot face oamenii în Capitală, pe 5 mai
Horoscop 5 mai 2024. Racii au parte de o zi foarte apropiată de ce și-ar fi putut dori în acest moment
HOROSCOP
Horoscop 5 mai 2024. Racii au parte de o zi foarte apropiată de ce și-ar fi putut dori în acest moment

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI