Se poate spune că Fiorentina e noua “naţională” a lui Adrian Mutu. De mai bine de un an, atacantul de 30 de ani traversează o perioadă nefastă în tricoul României, pentru care ba joacă prost, ba, deloc. În schimb, “Briliantul” face spectacol la formaţia de club. Mutu a dovedit şi marţi seară, contra lui Debrecen, că este indispensabil Fiorentinei.

“Decarul” italienilor a marcat două goluri care au contat enorm în desfăşurarea partidei, egalând la unu în minutul 6, aducându- şi echipa în avantaj în minutul 20. La acestea se adaugă şi pasa de gol oferită lui Gilardino (10). “Briliantul” a ajuns, astfel, la cota trei în privinţa reuşitelor stagionale pentru gruparea toscană, în condiţiile în care, la naţionala României, n-a mai înscris de 16 luni, de la meciul cu Italia (1-1), disputat pe 13 iunie 2008, în grupele Campionatului European din Austria şi din Elveţia.

“Sunt bucuros că am marcat şi mă simt foarte bine din punct de vedere fizic. Vreau să le mulţumesc fanilor Fiorentinei, care m-au susţinut în momentele grele pe care le-am trăit în ultima vreme”, a declarat Mutu la finalul partidei cu Debrecen.

Starul meciului

Presa italiană şi site-ul oficial al UEFA l-au desemnat pe Adrian Mutu cel mai bun jucător al meciului Debrecen – Fiorentina. “A fost «bestia neagră» pentru gazde. Fenomenul s-a întors cu o prestaţie devastatoare pentru adversari”, a scris site-ul firenzeviola.it, care i-a acordat nota 7,5, cel mai mare calificativ primit de fotbaliştii formaţiei italiene.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.