Fotbalul românesc, tot mai sărac. Un club uriaş din România a intrat în faliment!

Comentează

Tribunalul Prahova a dispus începerea procedurii falimentului clubului de fotbal FC Petrolul Ploiești, dizolvarea societății și sigilarea bunurilor din averea debitorului.Potrivit portalului instanțelor de judecată, magistrații au admis cererea administratorului judiciar și au dispus începerea procedurii generale a falimentului debitorului, respectiv FC Petrolul SA.De asemenea, instanța a dispus dizolvarea societății debitoare și ridicarea dreptului de administrare al debitorului, dar și sigilarea bunurilor din averea debitorului și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.În februarie 2015, FC Petrolul SA a intrat în insolvență, reprezentanții clubului arătând într-un comunicat emis la acel moment că intrarea în insolvență reprezintă "un nou început, nicidecum finalul"."Aprobarea de către Tribunalul Prahova a cererii SC FC Petrolul Ploiești SA privind deschiderea procedurii de insolvență, cu intenția fermă de reorganizare a activității clubului nostru sub control judiciar, reprezintă singura măsură viabilă, oportună și decentă ce s-a impus în actualul context economico-financiar creat și în raport cu multiplele dificultăți pe care clubul trebuie să le gestioneze", arăta FC Petrolul într-un comunicat.Potrivit DIICOT, în cauză există suspiciunea că o parte dintre membrii grupării, în calitate de administratori ai SC Fotbal Club Petrolul SA Ploiești, au inițiat, în anul 2012, o grupare infracțională organizată la care au aderat și ceilalți membri, în vederea creării unor lanțuri infracționale care să favorizeze firmele administrate de membrii grupului, respectiv în scopul preluării și finanțării SC Fotbal Club Petrolul SA Ploiești. Astfel, au fost efectuate operațiuni nereale prin emiterea de documente și facturi fictive, în scopul deducerii TVA și diminuării bazei de impozitare (impozit pe profit).De asemenea, în scopul creării unor relații comerciale inexistente între firmele implicate în activitatea infracțională, cu clubul sportiv, au fost facturate diferite servicii și livrări de mărfuri, sumele astfel obținute fiind însușite de către membrii grupării, în scopul preluării și finanțării clubului, prin creditări succesive, notează Agerpres.Petrolul Ploiești este unul dintre cele mai importante cluburi de fotbal din România. Gruparea prahoveană are în palmares patru titluri de campioană și trei Cupe.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Curtea Constitutionala. Foto: Hepta
6 oct.
PNL și USR au atacat la CCR numirile la conducerea TVR și Radio România și contestă interimatul decis în Parlament
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
6 oct.
Kelemen Hunor a vorbit cu Luca Niculescu și are o singură cerință pentru premierul desemnat
MONDEN
Tom Cruise în filmul „Digger”
6 oct.
Tom Cruise, cel mai mare eșec din carieră la box office. Ce înseamnă dezastrul financiar al filmului „Digger” pentru viitorul actorului la Hollywood
Tudor Bota, fiul Cristianei Bota
6 oct.
Cine este angajatul din TVR acuzat de Sorina Matei, șefa interimară a televiziunii, că vine la serviciu cu un Porsche. Bărbatul spune că mașina nu este a lui
POLITIC
Nicușor Dan zâmbește la a patra desemnare de premier - Luca Niculescu FOTO Presidency
Analiză
6 oct.
Pietrele de moară ale Guvernului Niculescu: garnitura de miniștri, sensibilitățile partizane și liniile roșii
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
6 oct.
Sorin Grindeanu, la o zi după desemnarea lui Luca Niculescu premier: „Nicușor Dan continuă experimentele politice”
Ultimele știri
05:30
Un blogger a cumpărat o casă cu teren și râu în grădină la preț de iPhone: „Bonus pentru suflet”
6 oct.
Dominic Fritz anunță o ruptură de PNL în privința Guvernului lui Luca Niculescu
6 oct.
Ce e vânătoarea de „fantome cosmice” câștigătoare a Nobelului pentru Fizică. În fiecare secundă, prin corpul uman trec aproximativ 100 de trilioane de neutrini
6 oct.
Japonia a inaugurat cel mai lung traseu turistic de tip circuit din țară, care are peste 300 km lungime și face legătura între șase orașe
TRENDING
6 oct.
Ce e „regula celor 1.000 de metri” pentru radare și cum pot șoferii anula amenda: un singur kilometru poate salva permisul și banii
6 oct.
Marius Lulea, cofondator AUR, ar fi fost exclus din partid după 7 ani pentru că nu și-ar fi plătit cotizația. Cum se apără și documentul bancar
6 oct.
STENOGRAME | PSD a discutat în ședința internă și varianta să voteze Guvernul Luca Niculescu pentru jumătate de an. Grindeanu a primit un mandat de negociere deschis
6 oct.
Horoscop 7 octombrie 2026. Scorpionii sunt prinși în vâltoarea propriilor gânduri, dorințe intense și intenții pe care ar vrea să le țină secrete
O femeie zâmbitoare, cu părul castaniu până la umeri și purtând o pălărie de paie, ține într-o mână un evantai format din bancnote americane, iar în cealaltă un mic avion de jucărie din lemn Poar
6 oct.
Cum vor călători bogații lumii în 2027: un nou raport dezvăluie tendințele în turismul ultra-luxury și destinațiile preferate
Produse alimentare care reprezintă o dietă echilibrată.
Longevitate
6 oct.
Cele șapte alimente antiinflamatoare pe care merită să le ai mereu în casă
Peisaj cu faimosul Castel Bran, între Transilvania și Valahia
6 oct.
Un touroperator britanic a plasat România în topul celor mai bune și puțin cunoscute destinații de vacanță: „Un adevărat paradis”
Mâna unui bărbat care reglează butonul caloriferului sistemului de încălzire pentru a economisi energie.
Sănătate
6 oct.
Ce înseamnă, de fapt, cifrele de pe termostatul caloriferului și de ce nivelul 5 nu încălzește camera mai repede
Un băiețel cu părul scurt și castaniu, îmbrăcat într-o cămașă albastră cu bretele, și o fetiță cu părul lung și castaniu, îmbrăcată într-un pulover alb și o fustă roz cu imprimeu, se joacă cu frun
6 oct.
Cât costă o vacanță la munte în vacanța de toamnă a elevilor. Prețurile pornesc de la 544 de lei pentru trei nopți de cazare
Cum se spală corect afinele, zmeura și murele
16 sept.
Cum se spală corect afinele, murele și zmeura. Metoda prin care elimini mucegaiul și pesticidele
Ce este moringa - beneficii și contraindicații
18 sept.
Ce este moringa, ”copacul lui Dumnezeu": beneficii, contraindicații și cum se consumă
Cât pește este bine să consumi pe săptămână
18 sept.
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
6 oct.
Reacția lui Siegfried Mureșan despre o declarație a lui Sorin Grindeanu în contextul în care Luca Niculescu a fost desemnat premier
Daniel Coman
6 oct.
5 știri Economic: S&P publică noul rating al României, iar de la 1 octombrie se schimbă sistemul taxelor de drum
Cristian Tudor Popescu spune că Luca Niculescu nu va fi altceva decât omul lui Nicușor Dan în Executiv și „va face ce i se va spune”. Foto: Shutterstock
6 oct.
CTP, despre nominalizarea lui Luca Niculescu premier: „Un oportunist. Va fi purtătorul de cuvânt al lui Nicușor Dan în guvern”
O mașină încarcă la o pompă într-o benzinărie din București, 27 iulie 2026
6 oct.
Plafonare pentru benzină și motorină până în martie 2027. Ce pregătesc autoritățile pentru a frâna prețurile la pompă
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român