Cine sunt câștigătorii trofeului Victor Hănescu. S-a încheiat a XI-a ediție a trofeului ce îi poartă numele fostului jucător de tenis

Comentează

Cine sunt câștigătorii trofeului Victor Hănescu. S-a încheiat a XI-a ediție a trofeului ce îi poartă numele fostului jucător de tenis.Victor Hănescu a premiat câștigătorii celei de a XI-a ediții a trofeului ce îi poartă numele, competiție care a avut loc la Tenis Club din Curtea de Argeș. "Mă bucur că am ajuns la a 11-a ediție a acestui acest proiect viabil, care bucură pe toată lumea. E clar că este un proiect care a atras pe toți încă de la început, pentru că această combinație între numele meu și sponsorul Dr. Oetker este una câștigătoare. Am dat drumul la Academia Victor Hănescu la București, unde oferim copiilor tot ce le trebui să ajungă să facă performanță. Apoi avem și taberele Train Like a Pro care se bucură de succes. Avem copii talentați, cu potențial, dar cărora le trebuie un sistem, să nu se piardă pe drumul către înalta performanță", a declarat Victor Hănescu

  1. Câștigătorii celei de a XI-a ediții a trofeului “Victor Hănescu” sunt:
  2. Categoria 12 ani - Luca Preda – simplu băieți ;  Iulia Gherman (Republica Moldova) – simplu fete; Iulia Gherman/ Maria Stăncescu – dublu fete; Luca Preda/ Radu Țurcanu – dublu băieți;
  3. Categoria 14 ani – Andreeas Mulner – simplu băieți și Liliana Rogojinoiu – simplu fete;
  4. Categoria 10 ani - Briana Vîlceanu – simplu fete și Eric Niță – simplu băieți.

La această ediție a trofeului Victor Hănescu s-a înregistrat un record de participanți, 120, la categorile 10 - 14 ani (B+F), de la 58 de cluburi din țară și de la o delegație a Republicii Moldova."Brandul Hănescu și sponsorul s-au completat reciproc și astfel s-a ajuns să organizăm până acum 11 ediții reușite ale acestui trofeu. Un succes fantastic și la această ediție în care am avut peste 100 de concurenți de la 58 de cluburi. Sperăm să o ținem tot așa și anul viitor să fim și mai buni. Am avut oameni din toată țara la acest turneu și din toată lumea la competițiile internaționale, ceea ce este fantastic pentru oraș. Sunt foarte mulțumit de ce s-a realizat în acești ani la Tenis Club din Curtea de Argeș și vreau să le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la ceea întâmplă aici", a declarat Directorul General Ioan Cozma.

Cine sunt câștigătorii trofeului Victor Hănescu. S-a încheiat a XI-a ediție a trofeului ce îi poartă numele fostului jucător de tenis.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mihai Chirica, primarul municipiului Iași, a fost audiat marți, 6 octombrie, la DNA în „Dosarul Păcura”. Foto: Hepta
13:10
Mihai Chirica, audiat din nou la DNA în dosarul păcurii dispărute de la CET. Surse judiciare: Primarul Iașiului ar fi devenit inculpat
Plățile lunare pentru alocații, indemnizații și alte beneficii sociale vor începe în octombrie
13:07
Când intră alocațiile și indemnizațiile în octombrie 2026. Calendarul plăților pentru copii, persoane cu dizabilități și beneficiarii VMI
MONDEN
Asia Express editia 18
13:26
Asia Express, 6 octombrie 2026. Începe lupta pentru imunitatea mare
Michael Flatley și soția lui, Niamh O'Brien | sursa foto: Getty Images
13:23
Soția lui Michael Flatley a murit. Niamh O'Brien avea 52 de ani: „Inima mea este frântă”
POLITIC
Luca Niculescu și Nicușor Dan la Palatul Cotroceni
13:41
Luca Niculescu, mesajul transmis partidelor înainte de negocierile pentru formarea noului Guvern: „Respect ideile bune, indiferent de unde vin”
Liderul AUR, George Simion, a cerut, marți, suspendarea președintelui Nicușor Dan, anunțând că va distribui parlamentarilor PSD un tabel pentru strângerea de semnături.
11:38
George Simion încearcă să convingă PSD să semneze pentru suspendarea lui Nicușor Dan: „Să deblocăm țara”
Ultimele știri
14:12
Volkswagen, Audi și Porsche taie masiv prețurile la mașinile electrice. Reduceri de până la 20.000 de dolari, în SUA
14:04
Principalul suspect în cazul tinerei găsite moarte într-o valiză pe râul Olt a fost adus în țară din Elveția
14:02
Un ardelean și-a săpat un lac în curte doar ca să pescuiască. Acum, oameni din toată țara vin să mănânce și să doarmă la el, în Sibiu
13:55
Rusia folosește o tactică din al Doilea Război Mondial pentru a opri dronele ucrainene: ce sunt baloanele de baraj și cum funcționează cablurile din kevlar
TRENDING
08:45
Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu, dusă la DIICOT. Este audiată în dosarul de înșelăciune de peste 1,1 milioane de euro
5 oct.
Ferma Black Angus a lui Gigi Nețoiu, amendată din nou, cu 40.000 de lei. Ce au găsit inspectorii
09:30
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
5 oct.
Instagram face 16 ani - 10 lucruri pe care să le știi despre rețeaua socială
Un angajat dintr-un laborator, cu manusi albastre, manevreaza mai multe eprubete cu sange
13:10
Cele 4 analize de sânge care pot arăta cum evoluează sănătatea organismului după 40 de ani. Ce legătură au cu îmbătrânirea celulară
Un fizioterapeut și o femeie în vârstă în cabine, râd împreună
Longevitate
11:43
„Ceasul vorbirii”, instrumentul care arată cât de repede îmbătrânim
fasole, legume, salată, linte, năut, ovăz, nuci - Alimente dintr-o dietă sănătoasă, bogată în fibre, care conține antioxidanți și vitamine
Longevitate
11:42
Ce mănâncă zilnic oamenii din Zonele Albastre care depășesc 100 de ani. 5 alimente ieftine pe care le găsești și în România
Femeia care s-a mutat din Las Vegas în Sardinia
10:03
O femeie a călătorit din Vegas în Sardinia pentru o porție de ton și s-a mutat definitiv într-un sat cu 6.000 de oameni
Altena, pe malul râului Lenne, deasupra Castelului Altena, cu prima pensiune pentru tineret din lume, districtul Märkischer Kreis, orășel din Sauerland, Renania de Nord-Westfalia, Germania, Castelul Altena
09:26
Un castel din Germania găzduiește cel mai vechi hostel din lume
Cum se spală corect afinele, zmeura și murele
16 sept.
Cum se spală corect afinele, murele și zmeura. Metoda prin care elimini mucegaiul și pesticidele
Ce este moringa - beneficii și contraindicații
18 sept.
Ce este moringa, ”copacul lui Dumnezeu": beneficii, contraindicații și cum se consumă
Cât pește este bine să consumi pe săptămână
18 sept.
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
Bernard Guetta
Interviu
13:00
Bernard Guetta, fratele vitreg al celebrului DJ David Guetta, declarat jurnalist indezirabil de către regimul Ceaușescu: „Am plâns pe stradă când am văzut cât de frică le era oamenilor din București de Securitate”
Radu Miruță în costum negru în timp ce zâmbește
12:29
Noi reguli în Portul Constanța pentru programarea încărcărilor. Radu Miruță: „Problema este lipsa de coordonare"
Pompierii au intervenit de urgență pentru a stinge o navă dezafectată aflată pe malul Dunării lângă 10 tuburi de acetilenă ce puteau exploda. Foro: ISU Giurgiu
11:52
Incendiu violent pe malul Dunării: o navă dezafectată a fost cuprinsă de flăcări în Giurgiu, lângă zece tuburi de acetilenă cu risc de explozie
Mai mulți muncitori s-au strâns în fața sediului Liberty Galați pentru a protesta pentru neplata salariilor, august 2025
11:45
Liberty Galați ar putea reporni o parte din producție după 15 octombrie. Miza contractelor de tolling, restanțele salariale și prețul energiei electrice
VIDEO Cine este Luca Niculescu
12:04
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
07:06
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român