Ce decizie a luat Mircea Lucescu după eliminarea din Europa League (0-2 și 3-1 cu Anderlecht)! În schimb, Nicușor Stanciu și Chipciu au făcut show în vestiar, la Skt. Petersburg.Într-un interviu acordat jurnalistului Daniel Nanu și publicat pe blogul său, www.danielnanu.ro, Mircea Lucescu a radiografiat eșecul dramatic (0-2 la Bruxelles,3-1 la Skt. Petersburg, cu gol în minutul 90!).
”N-am dormit toată noaptea”, a dezvăluit tehnicianul de 71 de ani care antrenează din 1979.
”Incredibil ce mi s-a putut întâmpla! Ce greșeli au putut face la gol, acolo, pe dreapta, apoi în careu, nici unul dintre ai mei n-au sărit… Nu înțeleg cum s-au rătăcit. Aveam 3 la 0, Anderlecht era o echipă prăbușită”, a spus ”Il Luce”.
Apoi a tras aer în piept: ”Se poate, se poate trece și peste o astfel de noapte. Ce altceva am de făcut? Eu mereu am încercat să-mi analizez și să-mi anticipez viața. Încă de când plecam la școală dimineața înfulecând o felie de pâine, nici măcar unsă cu unt, de cele mai multe ori. Dar înfrângerile de care am avut, din nefericire, parte, precum asta de aseară, nu le-am putut anticipa”.
”Nea Mircea” a găsit o bucurie într-un ocean de tristețe: ”Astăzi vine însă soția Neli la Sankt Petersburg și îmi va fi mai ușor. Înseamnă că nu mai sunt singur. Cu ea îmi e mai ușor să o iau de la capăt, să gândesc meciul de peste o săptămâna, cu ȚSKA Moscova. Ce altceva am de făcut? Să merg în Hawai, în Seychelles? Să stau sub o umbrelă? Asta e simplu. Dar nu aș suporta. Le-am și declarat celor de la Marca în interviul care a apărut săptămâna asta, că voi antrena cât voi mai avea pasiune. Pasiunea mea nu dispare nici chiar când iau gol în ultimul minut al unui meci în care aveam calificarea aproape în buzunar. Uite, înainte să mă suni, mă uitam la rezumatul meciului. Peste câteva ore, mă voi ocupa de pregătirea meciului cu ȚSKA”.