Cu Ianis însă, Becali are și alte gânduri decât sportive. ”Vreau să dansez «Pamporea» cu Ianis Hagi la anul pe vremea aceasta. E un obiectiv important în acest moment să-l iau pe Ianis la FCSB. Acum pot s-o zic, că nu mai avem meciuri directe. Să vedem dacă pot să-l iau.

Mi-a venit un gând să dansez «Pamporea» și cu Ianis Hagi, și cu Gică Hagi la finalul sezonului. E doar un gând, dar nu se știe niciodată. O să vedem noi”, a declarat Gigi Becali, la Pro X.

Dar ce este pamporea, dansul apărut în fotbalul românesc după ce a fost postat de George Ogăraru, oficial la Viitorul (echipa lui sărbătorea într-un club calificarea în play-off, apoi, Ianis și ceilalți jucători au încins-o și pe ”Arena Națională”, după ce au învins FCSB)?

Pamporea este un dans tradițional al aromânilor care se joacă la nunți și doar de bărbați. Pașii sunt greu de învățat, iar pe Internet există tutoriale care te învață mișcările specifice.

La aromâni nu există horă, ca la olteni, adică dansul în cerc. Există corlu, care are cap și coada, iar cine joacă și cum erau până de curând niște chestii stricte. Totusi, la aromânii cipani (Halep este cipancă), traditiile se țin cu strictețe, iar pamporea intră la ”obligații de suflet”.

EXCLUSIV. PNRR-ul avansează în ritm de melc. Zeci de restanțe ale Guvernului Ciolacu. România riscă să piardă miliarde de euro
Recomandări

Citește și:

VIDEO / Fotbaliștii de la Viitorul și-au făcut de cap în vestiar. Ianis Hagi și colegii lui au dansat de mama focului, după ce au bătut FCSB

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Alimentul care e la mare căutare înainte de Paște. Numărul comenzilor a explodat în România
FANATIK.RO

Gestul disperat făcut de Oana Lis! Nu mai face față cheltuielilor și a luat decizia radicală
Viva.ro

Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Ionuț Cercel, prima reacție după ce campioana Inter Milano a sărbătorit titlul din Italia pe melodia sa „Made in Romania”: „O mare bucurie în suflet”
GSP.RO

Planta plină de vitamine pe care românii evită să o consume din cauza aspectului ei. E bună pentru cei cu diabet sau probleme de digestie

Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
Știrileprotv.ro
Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
Celine Dion zguduie internetul cu o ședință foto la care nimeni nu se aștepta! Cum a pozat la 56 de ani, după ce a fost diagnosticată cu o boală incurabilă
Unica.ro

"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro

EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Observatornews.ro
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Horoscop 24 aprilie 2024. Berbecii suferă astăzi de o lentoare neobișnuită, care îi poate scoate din sărite, la un moment dat
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI