Ce vrăji mai face Gigi Becali. Steaua este expertă la ”indirectele” din finalurile de sezon | VIDEO

Comentează

Steaua a învins sâmbătă seară Viitorul, 3-0, și s-a apropiat la trei puncte de liderul Astra Giurgiu, care joacă luni, cu ASA Tîrgu Mureș, în deplasare, de la ora 20:30.Roș-albaștrii speră să-și câștige meciurile cu Pandurii și cu ASA și așteaptă ajutor din partea adversarilor Astrei, din ultimele trei etape: ASA, Dinamo și Pandurii. ”Șanse la titlu ar mai fi, dar nu aș vrea să mă mai gândesc. Asta depinde de cei de la Pandurii, de la ASA, nu știu. Mă tem că nu vor juca 100%, bineînțeles. Toți au pică pe Steaua, dar pică să ai în afară, nu pe teren.Pe teren să demonstrezi că ești fotbalist profesionist. De ce să-l sun pe Mutu? De ce să sun jucătorii? Să-i motivez eu? Ei ar trebui să fie aceia care să se motiveze singuri, să demonstreze că sunt fotbaliști profesioniști, cum am venit și eu de la Dinamo la Steaua: 'Da, domne', am venit, sunt profesionist, îmi fac treaba la echipa unde merg”, a declarat Gabriel Tamaș sâmbătă seară, după meciul Steaua - Viitorul, 3-0.Patronul Stelei, Gigi Becali, pune și el presiune pe echipa lui Marius Șumudică. ”Titlul? E bine că ne-am consolidat locul doi. Doar dacă Dumnezeu vrea să facă o minune. Ar trebui să facă dreptate. Astra e campioană, practic. Eu, totuși, mai sper, dar nu vreau să spun pe ce mă bazez, că iar faceți speculații. Echipa din Giurgiu n-are de ce să aibă presiune, are șase puncte avans. N-am auzit de nici o depunctare a lor. Nu vreau titlul cu depunctări”, a comentat Gigi Becali, care i-a amenințat cu sperietoarea DNA pe ”antisteliștii” Marius Constantin (ASA) și pe Săpunaru (Pandurii).Steaua a mai câștigat de câteva ori campionatul la potou, ajutate de indirecte memorabile.2014-2015 /Astra și Oțelul i-au făcut campioniNu mai departe de anul trecut, roș-albaștrii au luat titlu în dauna celor de la ASA Tg. Mureș, ajutați de Astra și de Oțelul Galați. Lideri până în penultima etapă, ardelenii au pierdut ultimele două meciuri, 1-3, la Giurgiu, și 1-2, acasă. ”E un titlul mincinos pentru Steaua, chiar dacă am reușit să-i fac campioni. Îmi doresc din suflet să se încurce în ultima etapă și să ia Târgu Mureș titlul”, a precizat Marius Șumudică. Steaua a făcut doar 0-0, la Iași, în ultima etapă, dar norocul ei a fost că ASA a pierdut cu Oțelul, după ce a condus 1-0 la pauză.

2006-2007 / Trimiși în Ligă de Dinamo Steaua lupta pentru locul 2 cu CFR Cluj, iar marea rivală Dinamo a ajutat-o să ajungă în Champions League. Alb-roșii, cu Mircea Rednic pe bancă, erau deja campioni, iar în ultima etapă au învins, acasă, CFR Cluj, scor 1-0 (Adrian Cristea). Pentru a fi sigur că dinamoviștii vor juca pe bune, Gigi Becali le-ar fi promis un milion de euro și a urmărit meciul din loja lui Cristi Borcea cu fularul alb-roșu la gât. Dinamoviștii s-au certat după meci pe banii lui Gigi. 

2007-2008 / Cazul ValizaEste sezonul în care Steaua s-a luptat cu CFR Cluj pentru titlu. În ultima etapă, Gigi Becali le-a transmis jucătorilor de la "U" Cluj 1,7 milioane de euro ca să nu piardă cu CFR Cluj. DNA a dejucat planul înaintea meciului, confiscând valiza cu bani trimisă la Cluj prin Teia Sponte, vicepreşedintele de atunci al Stelei, iar Becali a fost condamnat ulterior. CFR Cluj a învins U Cluj, cu 1-0 (Cadu - penalty) și a câștigat campionatul. 

2005-2006 / Lupta cu RapidSteaua a câștigat campionatul la mare luptă cu Rapid. Titlul s-a decis în ultima etapă. Steaua juca la Vaslui, iar Rapid la Petroșani, cu Jiul. Roș-albaștrii, care aveau două puncte avans, s-au desprins la 2-0 în primele 10 minute și au câștigat cu 4-0, iar giuleștenii au turbat de furie. Partida din Valea Jiului s-a decis la masa verde”, după ce a fost suspendată din cauza eliminării a cinci jucători rapidiști. La egalitate, Rapid era avantajată de rezultatele directe (0-0 și 2-0). În acel sezon, Gigi Becali a alergat cu bani după jucătorii Gloriei Bistrița, pentru a-i determina să-și apere corect șansele în Giulești, dar în cele din urmă Rapid s-a impus cu 1-0. 

1997-1998 / Nebunia de la CraiovaÎn 1998, Steaua a fost făcută campioană de Universitatea Craiova. În ultima etapă, roș-albaștrii se aflau la egalitate de puncte cu Rapidul lui Mircea Lucescu, care juca în Bănie. Paradoxal, Craiovei îi era favorabilă înfrângerea, deoarece urma să joace cu Rapid și finala Cupei României, iar dacă giuleștenii ar fi câștigat titlul, oltenii ar fi mers automat în Cupa Cupelor.Craiova a fost ”ruptă” în două, unii dintre jucători dorind victoria, alții nu. Ionel Ganea a făcut 2-0 pentru Craiova, iar Lupu (penalty) și Șumudică au egalat. Insuficient pentru adjudecarea titlului, deoarece Steaua câștigase 5-2, acasă, cu Bistrița. Craiova a oferit astfel titlul rivalei Steaua, iar ea a ratat Europa, pierzând finala Cupei.

Vărul lui Gigi Becali, Ioan Becali, a dezvăluit că titlul câștigat de Steaua în 1998 i se datorează în mare parte, deoarece a intervenit pe lângă antrenorul spaniol Jose Alesanco și Craiova a jucat corect.”Eu i-am făcut campioni pe Steaua în 1998 împreună cu Alesanco, Esteban Vigo, Luțu și Ganea. I-am zis antrenorului Craiovei să le ia toate telefoanele jucătorilor, să-i bage în cantonament și să îmi urmeze sfaturile dacă vrea să rămână în istoria fotbalului românesc.De aceea s-a supărat Lucescu pe mine! După meciul de la Craiova, și jucătorii olteni, și antrenorii au fost premiați. Eu am fost garanția!”, a povestit fostul impresar Ioan Becali, aflat după gratii din martie 2014.

Premierea este interzisă

Premierea în fotbalul românesc nu mai este permisă, după ce patronul Stelei, Gigi Becali, a fost prins în 2008 că a trimis o valiză cu 1,7 milioane de euro jucătorilor de la U Cluj pentru a-i motiva împotriva celor de la CFR Cluj.Regulamentul Disciplinar al FRF prevede: ”Plata unor sume de bani pentru stimularea partenerilor de competiție sau altele asemenea și care nu sunt dovedite, se sancționează la prima abatere cu măsura suspendării de la 8 la 16 jocuri pentru jucători sau antrenori și de la 6 la 12 luni pentru oficiali și penalitate sportivă de la 5000 lei la 300.000 de lei, iar clubul de care aparţine această persoană va fi sancţionat cu scăderea a 3 puncte din cele obţinute în campionatul în care participă echipa de categorie superioară. În caz de recidivă, penalitatea sportivă se va dubla”.

Arhiva foto
Arhiva foto
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imaginea prezintă un cuplu tânăr pozând împreună în aer liber, având în fundal un peisaj montan cu cabane de lemn și un râu.
10:22
Iubitul Valentinei, fata găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, s-a predat în Elveția. Ce au găsit anchetatorii pe salteaua din locuința sa
O dronă militară gri în formă de aripă triunghiulară zboară la joasă altitudine deasupra unei zone împădurite și a unui peisaj deluros. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
09:58
Fragmente de dronă au căzut în Insula Mare a Brăilei. Un martor a sunat la 112 după ce a văzut un incendiu
MONDEN
Adela Popescu
10:17
Adela Popescu, dezvăluiri din căsnicia cu Radu Vâlcan. Ce tabiet are actrița: „Relaxarea supremă”
Concurenți Asia Express ediția 14
10:14
„Asia Express” 29 septembrie 2026. Începe lupta pentru Marea Imunitate, iar echipele au parte de o probă inedită
POLITIC
siegfried-muresan-depunere-program-guvernare-parlament-26-septembrie (4)
Analiză
09:23
Prohodul Guvernului Mureșan, cântat din start de miniștri și lideri ai coaliției
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
28 sept.
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Ultimele știri
10:51
Imagini rare cu Georgiana, soția lui Cătălin Moroșanu. Cu ce se ocupă și de ce locuiesc în orașe diferite
10:48
Rusia oferă 20 de milioane de dolari pentru capturarea lui Robert Brovdi, comandantul Forțelor ucrainene de sisteme fără pilot
10:41
Super El Niño schimbă radical prognoza pentru iarna 2026-2027. Anomalia istorică aduce furtuni violente și temperaturi neobișnuite: „Un monstru în ocean”
10:40
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
TRENDING
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
28 sept.
Alai de nuntă, sancționat cu 87 de amenzi în Franța: 10.945 de euro și 242 de puncte retrase de pe permise
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
Iron Pillar, New Delhi, India
10:15
Un stâlp de fier din New Delhi, vechi de peste 1.600 de ani, a rezistat fenomenelor naturii fără să ruginească: „O dovadă vie a măiestriei Indiei”
Colaj un radar pe o stradă // indicator-viteza-70 km
09:29
O persoană a montat un indicator fals de limitare a vitezei: 400 de șoferi au primit amenzi în trei zile, în Germania
Vedere aeriană a orașului vechi din Tallinn, de la Turnul „Fat Margaret”, la apusul soarelui Estonia
09:19
Cel mai relaxant oraș din Europa pentru vacanțe în 2026. O capitală medievală a devansat destinațiile celebre
O fotografie a unui avion alb în zbor, care arată clar partea inferioară și motoarele pe fundalul unui cer albastru pal. Avionul este ușor înclinat în sus, surprinzând momentul ascensiunii.
09:08
Cele mai bune companii aeriene din lume la clasa economy în 2026. Detaliile care fac diferența pentru zborurile lungi
Berlin, 20 februarie 2026, fotografie detaliată, persoane cu obezitate, Berlin, Germania
09:00
Costul plătit de România pentru obezitate. Oamenii din opt țări au pierdut 8 milioane de ani de viață sănătoasă
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O hartă meteorologică a Europei ce indică variațiile de temperatură, evidențiind zone cu valori mai ridicate marcate cu roșu în Europa Centrală și de Vest și zone cu aer mai rece colorate în albastru în sud-estul continentului.
08:35
ANM a actualizat prognoza meteo pentru octombrie 2026. Cum va fi vremea în România, în următoarele 4 săptămâni
Imaginea prezintă partea inferioară a unui avion de vânătoare F/A-18 Hornet al Forțelor Aeriene Spaniole în timpul zborului pe cer.
08:00
Mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce o dronă a fost detectată la nord de Isaccea, în apropierea graniței. Două avioane F-18 spaniole au fost ridicate de la sol
Călin Georgescu la Curtea de Apel București
07:49
Curtea de Apel judecă marți contestația DIICOT în dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu: Procurorii cer arestarea sa preventivă
Fosta termocentrală pe cărbune din Doiceşti a funcţionat din 1953 până în 2009. După închidere, a trecut prin toate etapele destrămării, începând cu vânzarea la un preţul modic şi terminând cu demolarea unor părţi din construcţie.
Exclusiv
07:00
Nova Power ar fi vrut să iasă din proiectul minireactoarelor de la Doicești înainte să înceapă lucrările efective. Compania vrea să răscumpere terenul pentru un proiect energetic propriu
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri