Cea mai mare bătaie din baschetul mondial s-a produs în timpul meciului de baschet Filipine - Australia, desfăşurat, luni, la Manila, în preliminariile Campionatului Mondial din 2019.
Bătaia a început după ce un jucător filipinez l-a lovit cu cotul în figură pe un baschetbalist australian, în sfertul al treilea al partidei, la scorul de 48-76. Terenul de baschet din Manila Arena s-a transformat într-unul de wrestling, jucătorii celor două echipe împărţindu-şi pumni şi picioare. Arbitrii au fost depăşiţi de situaţie.După ce spiritele s-au calmat, 13 jucători, nouă filipinezi şi patru australieni, au fost eliminaţi. Partida s-a reluat cu trei jucători filipinezi pe teren, dar nu a mai durat mult, pentru că au mai urmat eliminări, iat disputa a fost abandonată în momentul în care Australia conducea cu 89-53.În altercații au fost implicați și doi jucători din NBA, australienii Matthew Dellavedova și Thon Maker (ambii de la Milwaukee Bucks). De asemenea, pentru Filipine a evoluat Andray Blatche (ex-Washington și Brooklyn).
FIBA a anunţat că a deschis o procedură disciplinară împotriva ambelor echipe, în acest caz.
”Ne cerem scuze fanilor noștri și ne așteptăm pedepsele”, a declarat Anthony Moore, șeful Basketball Australia.Într-o decizie ciudată, filipinezii au decis să marcheze sfârșitul jocului printr-un selfie.
This just happened. After one of the wildest on-court brawls in recent memory, the Philippines team pauses to pose for a selfie, like there’s something to celebrate pic.twitter.com/fTXAaBA5lp — Mitchell Scott (@WhippingBoySEN) July 2, 2018