Vlad Chiricheş ignoră zvonurile din presa engleză care îl dau plecat de la Tottenham în această vară. Stoperul român a postat o fotografie pe twitter în care arăta foarte fericit la Londra, unde are un salariu anual de 1,2 milioane de euro.
Chiricheş nu a făcut deplasarea cu lotul lui Tottenham în stagiul de pregătire din Statele Unite din cauza unor probleme la spate. Presa italiană scrie din ce în ce mai des despre un iminent transfer al românului în Serie A.
După ce tratativele cu AS Roma nu s-au concretizat, italienii susţin că AC Milan a intrat pe pista Chiricheş.
Vlad Chiricheş a fost achiziţionat în urmă cu un an de Tottenham, care a plătit 9,5 milioane de euro Stelei.