Cine va câştiga va reprezenta România la turneul mondial din Brazilia. Lovitura de începere va fi dată de Ambasadorul Cupei Danone în România, fostul dublu câştigător al Cupei Campionilor Europeni – Miodrag Belodedici. Înaintea actului final emoţiile sunt extrem de mari.
Constantin Boroianu, profesor de educaţie fizică cu o vechime în activitate de 37 de ani, antrenorul puştilor constănţeni, susţine că echipa sa e foarte bine pregătită pentru finală. ”La faza locală, spune Boroianu am învins detaşat toate contracandidatele, 8-0, 9-0. Iar în finală ne-am impus cu 5-0. Îmi doresc ca şi şansa să ne surâdă, aşa cum s-a şi întâmplat în 2000 sau 2001 când am câştigat faza naţională şi am reprezentat România la fazele internaţionale de la Paris!”.
Şi omologul său clujean, Mircea Elecheş, şi el tot profesor de educaţie fizică cu o experienţă în domeniu de 37 de ani, e încrezător în şansele trupei sale. ”Sunt la a cincea finală naţională. Credem în şansele noastre şi orice e posibil. Şi cum am mai dus o echipă clujeană la Internaţionalele Danone de la Lyon, de ce n-am repetat povestea şi în 2009?!”, susţine Mircea Elecheş.
Outsiderii fazei naţionale din 2009 par a fi campionii Vestului, cei de la Şcoala din Diniaş, prezenţi în premieră la un asemenea eveniment. ”Adversarii, afirmă antrenorul bănăţenilor, Vlastimir Todorov, şi el profesor de sport cu o vechime de 31 de ani, nu ne cunosc, dar tocmai ăsta poate fi atuul nostru. Suntem singura echipă din mediul rural, acolo unde baza de selecţie e mult mai mică, ajunsă anul acesta în marea finală. Ne vom juca cu multă ardoare şansele pe teren, împotriva oricui!”.
În fine, ”selecţionerul” formaţiei bucureştene, Florin Gheorghiu, profesor de sport cu specializarea fotbal, având o vechime de 18 ani, crede că ”dorinţa” va fi principala armă a bucureştenilor. ”Avem de partea noastră tradiţia, suntem fostul *Electroaparataj*, acolo unde a activat fosta Şcoală fotbalistică a Luceafărului, afirmă Gheorghiu. Mizez pe entuziasmul băieţilor mei, iar la final vom vedea care pe care!”.