Ciprian Marica, atacantul lui VfB Stuttgart, este de părere că Adrian Mutu, aflat în conflict cu selecţionerul Răzvan Lucescu, nu trebuie exclus de la echipa naţională. Fotbalistul de 24 de ani a mai vorbit despre cel mai periculos posibil adversar în preliminariile Euro 2012 şi despre planurile pentru anul acesta.
Libertatea: Ce planuri ai pentru anul acesta?
Ciprian Marica: Să joc bine şi să înscriu multe goluri, pentru a prinde un loc de cupe europene cu VfB Stuttgart la finalul sezonului. În privinţa naţionalei, sper să ne luăm revanşa pentru ratarea calificării la Campionatul Mondial şi să începem bine în preliminariile Campionatului European. Trebuie să ştergem impresia foarte proastă pe care am lăsat-o suporterilor după acel 0-5 cu Serbia.
Apropo de naţională: mai trebuie chemat Mutu?
Categoric, da. Adrian merită să fie la naţională. Este un jucător foarte valoros şi o dovedeşte şi în acest început de an, marcând gol după gol pentru Fiorentina. Pe mine, personal, nu mă interesează viaţa privată a unui fotbalist. Ce face în timpul liber contează prea puţin, atâta vreme cât pe gazon îşi face treaba.
Spune că trebuie evitată Spania
Ce cap de serie este de evitat în preliminariile Euro 2012?
Cred că ar fi bine să nu întâlnim Spania. Am învins-o noi într-un amical, acum trei ani, dar acum ar fi altă poveste. Ar fi puncte la mijloc şi spaniolii au o superechipă, joacă formidabil.
Cum ai reuşit să-ţi recâştigi locul de titular la Stuttgart?
Uneori se întâmplă lucruri pe care ţi-e greu să le explici. Eu m-am pregătit la fel de serios şi când aveam alt antrenor, dar probabil că am reuşit să-l impresionez mai uşor pe cel de acum. De fapt, anul trecut nu a fost prea plăcut pentru mine. Sper să-mi meargă mult mai bine în 2010.
«Săpăligă» l-a chinuit cel mai mult
Ciprian Marica l-a contrazis pe colegul său de la Stuttgart, Alexander Hleb, care s-a plâns de duritatea antrenamentelor din pauza de iarnă. “E adevărat, au fost nişte antrenamente destul de intense, dar eu am avut parte de pregătiri şi mai dure. Cel mai greu a fost odată, la Dinamo, când antrenori erau Ion Marin şi Cornel ţălnar. Au scos untul din noi la Sinaia!”, a spus Marica.