Într-un meci contând pentru grupa B de la ediția centenară a Copei America, competiție care se dispută în Statele Unite ale Americii, Brazilia a spulberat naționala statului Haiti cu 7-1 (3-0).Golurile partidei care a avut loc la Orlando au fost reușite de Coutinho (14, 29, 90+2), Renato Augusto (35, 86), Gabriel (59) şi Lucas Lima (67), respectiv Marcelin (70). Într-un alt joc din grupa B, Peru și Ecuador au remizat la Glendale, scor 2-2 (2-1). Pentru peruani au marcat Cuevas (5) şi Flores (13), în timp ce pentru ecuadorieni au înscris E. Valencia (39) şi Bolanos (48).Clasamentul grupei B este următorul: 1. Brazilia - 4 puncte, 2. Peru - 4 puncte, 3. Ecuador - 2 puncte, 4. Haiti - 0 puncte.Ultimele meciuri din grupă sunt Ecuador - Haiti şi Brazilia - Peru.