Micuții campioni legitimați la clubul de nataţie Aqua Sport și-au unit forțele pentru o cauză nobilă. Împreună cu antrenorii lor, sportivii vor merge la Mânăstirea Catolică Sfânta Maria, din Popești Leordeni, pentru a dona jucării, haine și alimente.Acestea vor ajunge la copiii orfani, aflați în grija mânăstirii sau care provin din familii amărâte.”Fiecare copil de la Aqua Sport a venit de acasă cu jucării, hăinuțe sau alimente, astfel încât am putut face un număr de aproximativ 100 de pachete pentru micuții din Popești Leordeni. Vrem să sărbătorim Crăciunul, dăruind și încercând să fim mai buni”, a arătat Virginia Gioantă, managerul Aqua Sport - Persepolis.