Crosul caritabil ”Copii pentru Copii” primește sustinere și din lumea fotbalului. Antrenorul Cosmin Olăroiu îi va incuraja pe cei 200 de copii care vor alerga la evenimentul organizat duminică, pe ”Arena Nationala” din București.Oli le va face galerie copiilor, alături de Ilie Năstase, ambasador al evenimentului. Nadia Comăneci, celălalt ambasador al crosului, va fi la mare distanță de București, dar mereu alături de cauza copiilor defavorizați. Crosul Societăţii Academice este gratuit și dedicat exclusiv copiilor. Beneficiază, de asemenea, de susținerea a două instituții importante: Ministerul Tineretului și Ministerul Sănătății.