”Știam că o să vină să se apere. Jucătorii care au venit la Rapid au o experiență foarte mare, jucători foarte buni. Nu ne-am creat prea multe ocazii, dar puteam marca măcar un gol. S-a cunoscut lipsa lui Prepeliță și Arlauskis. Asta a fost decizia patronului. Din punctul lui de vedere, este logic să joci cu jucători pe care îi ai și în campionatul următor, dar este greu. În principiu, are dreptate, dar nu e câștigat campionatul. Dacă știam de această măsură dinainte, mă pregăteam mai bine.

Mai avem nevoie de jucători la mijlocul terenului. Sânmărtean, Keșeru, Szukala sunt jucători extraordinari, dar cu ce avem noi aici, ne puteam descursa foarte bine. Prepeliță este un jucător fundamental pentru Steaua. Suporterii au dreptul să reproșeze, dar trebuie să ne ajute în momentele grele și să fie alături de noi. Mergem la Craiova cu gândul să luăm cele 3 puncte. Campionatul nu e câștigat. Avem nevoie de toți jucătorii. Ca să aduci jucători noi și să se integreze într-un timp foarte scurt, e prea mult”, a declarat Gâlcă, la Digi Sport.

 

La 31 de ani de la Revoluție, un fost șef militar rupe tăcerea. Șocant ce s-a întâmplat cu cadavrele soților Ceaușescu. Unde au fost aruncate
PARTENERI - GSP.RO
La 31 de ani de la Revoluție, un fost șef militar rupe tăcerea. Șocant ce s-a întâmplat cu cadavrele soților Ceaușescu. Unde au fost aruncate
ȘOC total! În ce hal a ajuns Irinel Columbeanu. Oamenii de pe stradă au rămas fără cuvinte
PARTENERI - PLAYTECH
ȘOC total! În ce hal a ajuns Irinel Columbeanu. Oamenii de pe stradă au rămas fără cuvinte
Horoscop 24 septembrie 2020. Berbecii au parte de probleme destul de ciudate în relațiile de parteneriat
HOROSCOP
Horoscop 24 septembrie 2020. Berbecii au parte de probleme destul de ciudate în relațiile de parteneriat
Un cuplu celebru, găsit fără suflare în propria casă! Ce a descoperit poliţia la faţa locului
Telekomsport
Un cuplu celebru, găsit fără suflare în propria casă! Ce a descoperit poliţia la faţa locului