Cristiano Ronaldo este mic copil pe lângă Ionel Ganea. Superstarul Realului riscă o suspendare între 4 și 12 etape pentru brânciul dat arbitrului în finalul partidei tur cu Barcelona din Supercupa Spaniei. Gestul lui Ronaldo este o nimica toată pe lângă bătaia pe care i-a dat-o în urmă cu 10 ani fostul internațional Ionel Ganea asistentului Dorin Mudura.
Spre deosebire de Ionel Ganea, Ronaldo a avut nervii mai tari și s-a rezumat doar să-l împingă din spate pe centralul Ricardo De Burgos.În 2007, pe când juca la Poli Timișoara, Ganea a turbat, pur și simplu. În timpul unui meci cu Rapid, disputat pe Bega, fostul atacant l-a strâns de gât pe asistentul Mudura, nervos că centralul Ștefan Erdei l-a eliminat în urma unei semnalizări de la margine. În primă fază, Ganea a fost suspendat 22 de etape și amendat 14.000 de lei, iar la recurs pedeapsa i-a fost redusă la 16 etape.
Pe lista fotbaliștilor care au agresat arbitri se află și italianul Di Canio.
Cristiano Ronaldo ar putea fi suspendat 12 meciuri pentru gestul golănesc din Supercupa Spaniei | VIDEO. Până la urmă, lusitanul ar putea lua 5 etape de suspendare. Real Madrid va face apel.