„Militarii” solicitaseră ca Academia Rapid să piardă toate meciurile în care au jucat Maftei, D. Niculae, I. Voicu, Goge și Vlada, pe motiv că n-ar fi fost legitimați corect. Comisiile au respins acțiunea lui Talpan.

CSA Steaua vrea să facă un nou „salt” de două trepte. Inițial, anul trecut, când s-a înființat noua echipă a Armatei, a fost înscrisă în Liga 4, nu în Liga 5, cum ar fi fost normal.

Obiectivul a fost promovarea, dar a fost ratat. Dar „militarii” nu vor să bată pasul pe loc, ci să mai sară un prag. 

CSA Steaua a făcut cerere oficială de înscriere în Liga 3. Mutare „astrală”: Steaua în locul lui Venus

Cristian Petrea, comandantul CSA, a anunțat că vrea un loc în Liga 3, mai ales că Venus Independența, campioana județului Călărași, care a câștigat un loc în Liga 3 în urma barajului cu CS Blejoi, a anunțat că nu se va înscrie, fiindcă n-are bani de Liga 3.

„Noi am înaintat o solicitare către FRF că îndeplinim condiţiile necesare participării în Liga a 3-a din toate punctele de vedere şi, în cazul în care nu se vor completa seriile dintr-un motiv sau altul, vom fi luaţi în calcul pentru a intra în cel de-al treilea eşalon. Mai departe e treaba Federaţiei, noi suntem disponibili şi aşteptăm un semn dacă e posibil”, a spus Constantin Petrea pentru GSP.

CSA Steaua a mai „ochit” și locul celor de la CSO Bragadiru, dar echipa ilfoveană a fost preluată de omul de afaceri Dumitru Tudor. Astfel că nu s-a mai discutat niciun troc.

Regulamentul spune că pe locurile vacante „repromovează” echipele care au retrogradat în campionatul trecut. Fuziunile și vânzările de locuri nu mai sunt permise.


Citește și: EXCLUSIV/ Cine sunt suspecții dublei crime din Capitală. Frații au fost trimiși la muncă de primarul din Gîrceni: „Să câștige cinstit, prin muncă, o bucată de pâine 

       
"Mi-au tăiat 70 de milioane din pensia specială. Păcat, erau buni și ăia". Dumitru Dragomir a dezvăluit ce pensie i-a rămas după tăiere
PARTENERI - GSP.RO
"Mi-au tăiat 70 de milioane din pensia specială. Păcat, erau buni și ăia". Dumitru Dragomir a dezvăluit ce pensie i-a rămas după tăiere
BOMBĂ! Planul pus la cale de Liviu Dragnea după ce ‘amantlâcul’ Irinei Tănase s-a aflat. Ce vrea de la Paul, ‘amantul’ ei
Playtech.ro
BOMBĂ! Planul pus la cale de Liviu Dragnea după ce ‘amantlâcul’ Irinei Tănase s-a aflat. Ce vrea de la Paul, ‘amantul’ ei
Cât trebuie să plătească nevaccinaţii care vor să intre de joi în magazine, mall-uri sau cinematografe
Observatornews.ro
Cât trebuie să plătească nevaccinaţii care vor să intre de joi în magazine, mall-uri sau cinematografe
Horoscop 9 decembrie 2021. Vărsătorii sunt centrați pe propria persoană, dar acesta nu e un lucru bun, neapărat
HOROSCOP
Horoscop 9 decembrie 2021. Vărsătorii sunt centrați pe propria persoană, dar acesta nu e un lucru bun, neapărat
VIDEO Rămași fără mamă și umiliți de tată. Patru frați au primit gratuit un apartament de la o familie de români din Spania. Echipa Visuri la cheie a renovat-o miraculos
Știrileprotv.ro
VIDEO Rămași fără mamă și umiliți de tată. Patru frați au primit gratuit un apartament de la o familie de români din Spania. Echipa Visuri la cheie a renovat-o miraculos
Prezentatoare TV celebră, concediată după ce şi-a umilit o colegă. Ce a putut spune. Emisiunea ei iese din grilă
Telekomsport
Prezentatoare TV celebră, concediată după ce şi-a umilit o colegă. Ce a putut spune. Emisiunea ei iese din grilă
Cel mai tare eveniment pentru creatorii de conținut de pe TikTok
PUBLICITATE
Cel mai tare eveniment pentru creatorii de conținut de pe TikTok